Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrari, la data de 1 martie a.c., pe teritoriul României au fost depistați doi cetățeni germani, adepți ai organizației teroriste Daesh, considerați indezirabili.
“La data de 01 martie a.c., poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Cluj, împreună cu poliţiştii din cadrul I.P.J. Cluj – Serviciul pentru Acţiuni Speciale, au desfăşurat o acţiune în scopul identificării şi depistării a doi cetăţeni germani, declaraţi indezirabili pe teritoriul României pentru o perioadă de 10 ani de către Curtea de Apel Bucureşti. Astfel, în baza activităţilor întreprinse, poliţiştii au depistat cu operativitate, cele două persoane, un bărbat şi o femeie, în vârstă de 23 de ani, respectiv 21 de ani, pe raza municipiului Cluj-Napoca. Ulterior, în aplicarea sentinţelor instanţei de judecată, poliţiştii de imigrări au îndepărtat sub escortă, cele două persoane, de pe teritoriul ţării noastre”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI).
Suspecții au intrat în atenția Serviciului Român de Informații –SRI- în cursul anului trecut deoarece aveau activități considerate riscante pentru siguranța națională.
Pe numele celor doi au fost întocmite consemne nominale care prevăd interzicerea intrării în țară pentru o perioadă de 10 ani.
Doi cetățeni considerați indezirabili, găsiți pe teritoriul României
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!
Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
O șoferiță și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în comuna Dragomirești
Astăzi, 17 aprilie a.c., în jurul orei 13:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Dragomirești. Din primele informații, polițiștii au stabilit
Alegeri interne în organizațiile PSD din Șelaru și Vișina: noi conduceri pentru femei și tineret
Astăzi au avut loc alegeri interne în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat din localitățile Șelaru și Vișina, județul Dâmbovița. Procesul electoral a vizat desemnarea noilor structuri de conducere pentru Organizația
Alegeri în organizațiile locale PSD din Mogoșani și Mătăsaru
Astăzi au avut loc alegeri în cadrul organizațiilor locale ale Partidului Social Democrat Dâmbovița din comunele Mogoșani și Mătăsaru pentru desemnarea birourilor politice ale Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) și Organizației Tineretului
Workshop dedicat tinerilor antreprenori organizat de Camera de Comerț Dâmbovița
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița organizează joi, 30 aprilie 2026, în intervalul orar 15:30 – 17:30, workshopul „Start Smart: Sprijin pentru tinerii antreprenori”. Evenimentul va avea loc la sediul instituției



