Luni, 20 martie a.c., în campusul Universității Valahia din Târgoviște mai mulți reprezentanți ai Ministerului Mediului de Afaceri, Comerț și Anteprenoriat au prezentat programul Start Up Nation, program prin care se încurajează sprijinirea de noi afaceri mici și mijlocii, creându-se astfel și noi locuri de muncă.
Acesta este un proiect pe care Partidul Social Democrat și l-a asumat în programul de guvernare, cu un buget de peste 480 de milioane de euro, care poare finanța până la 10.000 de granturi, afaceri noi în fiecare an.
Start Up Nation va fi finanțat din fonduri atât de la bugetul de stat cât și din fonduri europene, și este destinat tuturor celor care vor să își deschidă propria afacere, însă nu au banii necesari.
Înscrierea se face online și nu există o sumă anume alocată pe fiecare județ, finațarea acordându-se în funcție de punctajul pe care îl îndeplinește fiecare participant.
În acest program se pot înscrie firmele care au fost înființate după data de 30.01.2017, iar pentru cei care vor un angajat statul va da suma de 100.000 lei, pentru cei cu doi angajați 20.000 lei, condiția fiind ca timp de trei ani de zile să rămână active.
„Este un program a cărui principală menire este stimularea de înfiinţare de noi societăţi mici şi mijlocii în România. Ţara noastră în ultimii ani traversează un fenomen în care mai multe societăţi comerciale se închid decât cele care se deschid, ceea ce creează un dezechilibru negativ. Prin programul de guvernare şi acest program Start-Up Nation este o promisiune asumată, reprezintă una dintre măsurile pe care Guvernul României le adoptă în acest moment pentru a crea un mediu de afaceri mai flexibil, mai facil, unde şansa de reuşită este una mai mare. Start-up Nation este un proiect de mare anvergură, are un buget foarte mare, de aproximativ 480 milioane de euro anual, ceea ce înseamnă 1.713.798.000 lei şi ca atare dorinţa noastră este să finanţăm undeva la 10.000 de noi start-up-uri anual. Finanţarea este 100%, fără un aport propriu din partea anteprenorilor, ceea ce reprezintă într-adevăr o şansă. Nu există o sumă alocată per judeţ, există un buget central care va fi împărţit în funcţie de numărul de proiecte depuse şi de punctajul pe care aceste proiecte le vor obţine”, a precizat Harry Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Anteprenoriat.
Prima sesiune de depunere a proiectelor va începe în luna mai a.c., și va dura 30 de zile.
„Vom finanţa 10.000 de noi afaceri anual. Este o cifră fără precedent Nu trebuie să vă inghesuiţi să depuneţi proiectele în primele zile. Este loc pentru toţi. Vom avea o selecţie foarte transparentă. Aplicantul va şti în orice moment unde se află. Din 2 mai, vor fi 30 de zile pentru înscrieri. Oricine are un calculator şi o conexiune la internet se va putea înscrie singur, fără a fi nevoie să mergeţi la Oficiile Teritoriale pentru IMM-uri. Documentaţia se încarcă online. Veli fi indrumaţi online, iar la final veți şti exact ce punctaj aţi oblinut. Pentru ca un proiect să fie luat în calcul trebuie să obțină minimum 50 de puncte..
Start-Up Nation este programul care le este oferit celor care nu dispun de capital propriu. Vorbim despre o sumă 100% nerambursabilă şi cofinanţare zero, indiferent că discutăm de programare IT sau de o mică hală de producţie sau de un magazin sau de un coafor” a explicat acesta.
După punctaj, domeniile eligibile pentru care se poate obține finațare: programare IT (45 de puncte), producţie (40 de puncte), industrii creative fără cod CAEN (35 de puncte), servicii (30 de puncte) si comerţ si alte activităţi (25 de puncte).
Cheltuieli, precum cele pentru chirie, salarii, promovare şi marketing, constructie pagină web, consultantă, cursuri de antreprenoriat, TVA nedeductibil, vor fi de asemenea eligibile.
Decontările se fac după principiul cererii de plată, și anume beneficiarul proiectlui poate depune factura fiscală la Oficiul pentru IMM-uri, urmând ca plata să se facă în termen de 30 de zile, iar apoi mai sunt disponibile încă 10 zile pentru închiderea decontului.
Laufer a atras atenția și asupra unor aspecte cu care se confruntă cei care doresc să depună proiecte, și anume cei care au fost sau sunt administratori de firmă nu pot beneficia de sprijin prin Programul Start Up Nation pentru o societate cu același cod CAEN și nici nu pot transfera angajații de la o firmă mai veche la acaesta nou înființată, angajările asumate în planul de afaceri depus în cadrul programului se vor face după ce proiectul a fost declarat eligibil și se semnează contractual de finanțare.