Noapte
Zi
28 April 2017
1 min read

România dată în judecată de Comisia Europeană pentru nerespectarea măsurilor privind gropile de gunoi

Comisia Europeană va da în judecată țara noastră  pentru că, nici până în acest moment, România nu a reușit să revizuiscă activităţile de gestionare a deşeurilor şi nu a adoptat planul naţional în acest domeniu. Un alt lucru pe care statul roman nu l-a făcut este, de asemenea, neadaptarea programului de prevenire a acumulării deşeurilor. Toate acestea au fost măsuri asumate  în conformitate cu obiectivele Uniunii Europene și trebuiau realizate până în anul 2013.
Comisia a iniţiat procedura privind încălcarea dreptului comunitar în septembrie 2015 şi a transmis României un aviz motivat în mai 2016, cerând autorităţilor să adopte cu promptitudine măsurile fundamentale impuse de legislaţia europeană privind deşeurile, deși au existat numeroase avertismente date anterior.
Directiva privind deşeurile vizează protejarea mediului şi a sănătăţii umane prin prevenirea sau reducerea impactului negativ al producerii şi gestionării deşeurilor, prin diminuarea impactului global al utilizării resurselor şi îmbunătăţirea eficienţei unei astfel de utilizări.
România este unul dintre statele membre ale UE cu cele mai slabe performanţe în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor municipale solide.
În acest sens, Ministerul Mediului aşteaptă  înştiinţarea oficială din partea Curţii Europene de Justiţie pentru a putea pregăti apărarea României .“Aşteptăm înştiinţarea oficială a Curţii Europene de Justiţie pentru a putea pregăti apărarea României în această cauză”, a transmis ministerul.
Pe de altă parte, Guvernul recunoaște că se confrută cu o problemă serioasă și precizează ca face totate demersurile posibile pentru remedierea situației.
“Este o problemă. Guvernul este conştient că trebuie găsită o soluţie în acest domeniu. Vă asigur că se fac toate demersurile şi toate eforturile în vederea rezolvării acestei probleme”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Programul Start Up Nation, modificat de Parlament

Articolul Urmator

Cristian Stan: “Veteranii de război sunt modele de atitudine și caracter”

Ultimele Articole

ATENȚIE ȘOFERI! DN 7 în vizorul polițiștilor!

Astăzi, 18 aprilie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune de tip
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele