Noapte
Zi
14 July 2017
1 min read

ATENȚIE ȘOFERI!
Podul peste râul Rătei este în pericol de prăbușire

Potrivit unui comunicat de presă, Consiliului Județean Dâmbovița informează participanţii la traficul rutier, turiştii şi agenţii economici care desfăşoară activităţi economico-administrative în zona montană că, pe traseul DJ 714A Moroeni – Cabana Căprioara – Valea Răteiului, podul existent la kilometrul 7+600 peste pârâul Rătei a fost avariat grav în data de 11 iulie 2017, existând pericolul iminent de prăbuşire.
Accesul rutier al autovehiculelor peste pod este interzis deoarece lăţimea căii de rulare este mai mică de 3 metri. Excepţie de la restricţiile de circulaţie impuse fac mijloacele de transport ale SC HeidelbergCement SA, Direcţiei Silvice Dâmboviţa, SC Eurocogen Filiala Aninoasa SA şi Administraţiei Parcului Naţional Bucegi, care prin reprezentanţii autorizaţi vor analiza şi aproba măsurile necesare traversării în siguranţă a zonei avariate, responsabilitatea materială şi juridică în cazul producerii unor accidente revenind în totalitate acestora. Zona avariată este semnalizată rutier şi monitorizată prin pază permanentă de către reprezentanţii constructorului, SC Eurocogen Filiala Aninoasa SRL şi SC HeidelbergCement SA.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Un fost primar dâmbovițean, taximetrist în București

Articolul Urmator

DÂMBOVIȚA: Inspectorii ITM, ample controale la firmele de pază din județ

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele