În cursul acestei dimineți, marți 11 iulie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate efectuează 23 de percheziții domiciliare pe raza județelor Timiș, Dâmbovița, Argeș și Ilfov în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 23 de suspecți, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2013, pe raza județelor Dâmbovița, Argeș și Timiș, s-a constituit un grup infracţional organizat cunoscut cu preocupări infracționale pe linia traficului de persoane, traficului de minori și proxenetismului.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că victimele au fost atrase de stilul de viață opulent al membrilor grupului,fiind racolate prin metoda “lover boy” încă din perioada minoratului, din medii defavorizate, familii cu venituri mici sau dezorganizate.
Ulterior, persoanele vătămate erau exploatate pe teritoriul României, iar după împlinirea vârstei de 18 ani erau exploatate sexual în țări precum Irlanda, Marea Britanie și Germania.
Tinerelor li se promitea faptul că banii obținuți din practicarea prostituției vor fi investiți în case și mașini pe care le vor avea împreună cu partenerii lor de viață, membri ai grupului infracțional organizat, însă de cele mai multe ori aceștia racolau și alte tinere pe care le exploatau sexual pe teritoriul Irlandei sau a altor țări, sub atenta supraveghere a membrilor grupului.
Întrucât membrii grupului au evitat să își achiziționeze bunuri în nume personal, de cele mai multe ori aceștia le-au înregistrat în numele tinerelor pe care le exploatau sexual, pentru a le câștiga încrederea. Totuși, în permanență suspecții își exercitau controlul asupra victimelor, în fapt fiind adevărații beneficiari ai bunurilor.
Cercetările efectuate au relevat faptul că gruparea infracțională era organizată pe baza principiului subordonării ierarhice, respectiv, doi suspecți, soț și soție, erau liderii segmentului care funcționa în Irlanda, un alt suspect, liderul segmentului care funcționa în Germania, iar un alt membru al grupului își desfășura activitatea pe teritoriul Angliei, acesta din urmă aderând la grupul infracțional organizat la începutul anului 2017, cu intenția de a dezvolta gruparea infracțională pe teritoriul acestui stat.
Activitatea infracțională desfășurată în Irlanda, Marea Britanie și Germania era sprijinită prin activități de racolare și exploatare interne de către alţi membri ai grupului.
La sediul DIICOT- Structura Centrală vor fi aduse în vederea audierii un număr de 46 de persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a fost efectuata cu sprijinul Brigăzii de Intervenție Rapida a Jandarmeriei.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
DÂMBOVIȚA: Mascații au descins la suspecți bănuiți de trafic de persoane și proxenetism
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
PESTE 20.000 DE CREDINCIOȘI AU PARTICIPAT LA SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IERARH NIFON, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI ŞI MITROPOLITUL ŢĂRII ROMÂNEŞTI
Peste 20.000 de credincioși din întreaga eparhie și din țară au luat parte marți, 11 august 2026, la Târgoviște, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Întâistătătorul Bisericii din Țara
Arheologie la poalele Ceahlăului: studenții Universității „Valahia”, în mijlocul cercetării
În luna august, sub coordonarea prof. univ. dr. Mircea Anghelinu, specialiștii Departamentului de Istorie din cadrul Facultății de Științe Umaniste a Universității „Valahia” din Târgoviște au reluat cercetările arheologice sistematice
LA TÂRGOVIȘTE – PESTE 4.000 DE TINERI AU PARTICIPAT LA CEREMONIILE CARE AU INAUGURAT SĂRBĂTOAREA SFÂNTULUI IERARH NIFON
La Târgoviște, peste 4.000 de tineri au participat luni, 10 august 2026, la ceremoniile inaugurale dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Întâistătătorul Bisericii din Țara Românească. Veniți de la
3 MILIARDE DE EURO PENTRU DÂMBOVIȚA! Corneliu Ștefan: “Meritul trebuie să rămână acolo unde a fost și munca”
Județul Dâmbovița beneficiază, în acest moment, de proiecte și investiții a căror valoare cumulată se apropie de 3 miliarde de euro, în domenii esențiale pentru dezvoltarea comunităților: infrastructură rutieră, apă și canalizare, educație,
TÂRGOVIȘTE! ATENȚIE ȘOFERI! RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE ÎN CENTRUL MUNICIPIULUI
La Târgoviște, în zilele de 10 și 11 august 2026, va avea loc sărbătorirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești,ocrotitorul eparhiei noastre. De aceea, facem următoarele precizări:În ziua de luni, 10 august 2026,



