“La data de 30.05.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului NISIPEANU ROBERT GABRIEL, în vârstă de 17 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.38 din Legea nr.535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului, respectiv alarmarea fără un motiv întemeiat a unei persoane sau a publicului, a organelor specializate, pentru a interveni în caz de pericol ori a organelor de menţinere a ordinii publice prin corespondenţă, telefon sau orice alte mijloace de transmitere la distanţă cu privire la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, materiale, microorganisme ori toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori a mediului înconjurător ori sa cauzeze consecinte deosebit de grave.
Prin actul de sesizare s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 24 martie 2017, inculpatul Nisipeanu Robert Gabriel a expediat SMS-uri către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa şi Poliţia locală a municipiului Târgovişte, anunţând iniţial că doreşte negocieri cu autorităţile, în caz contrar urmând să arunce în aer două unităţi şcolare de pe raza municipiului Târgovişte.
Ulterior, prin utilizarea a două conexiuni VPN prin care şi-a mascat IP-ul pentru a nu fi identificat, inculpatul a revenit cu un nou mesaj prin care a ameninţat că fapta va avea loc în jurul orelor 11.00 ale aceleiaşi zile, după care a deschis un cont pe o aplicaţie SMS on-line generând mai multe mesaje către instituţiile mai sus menţionate. În seara aceleiaşi zile, a expediat un alt SMS către Jandarmeria Dâmboviţa prin care a transmis că “ne-aţi blocat accesul la cele două licee, dar asta nu înseamnă că nu mai sunt şi altele în oraş.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Dâmboviţa.
Facem precizarea că faptele inculpaţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţiile art.66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.”- Comunicat de presă DIICOT
TÂRGOVIȘTE: Liceanul care a dat alarma falsă privind bombe în două unități de învățământ, a fost trimis în judecată
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Mașină ajunsă deasupra sensului giratoriu, în Târgoviște! Un pasager a fost rănit
În această dimineață, 6 octombrie a.c., în jurul orei 07:00, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în municipiul Târgoviște. Din primele verificări efectuate, s-a constatat
Pe 9 octombrie, CARTIERUL CÂNTĂ ROCK
Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură, organizează pe data de 9 octombrie 2026 un eveniment muzical special, în care energia muzicii rock se întâlnește cu eleganța și forța unei
-RAIDUL- Suedezelor pe Drumul Brâncovenilor – eveniment expozițional itinerant
Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, în calitate de parteneri și Retromobil Club România, vă invită la evenimentul “Raidul Suedezelor pe Drumul Brâncovenilor, ediția a II-a, ce
25 de ani de la înființarea structurilor de Jandarmerie Montană
Astăzi, 5 octombrie, se împlinesc 25 de ani de la înființarea structurilor de jandarmerie montană în cadrul Jandarmeriei Române. Jandarmeria Montană este structura specializată a Jandarmeriei Române, fiind destinată menţinerii ordinii publice
A fost pusă piatra de temelie pentru Biserica Universității „Valahia” Târgoviște! „Credință, educație și viitor”, mesajul unei zile cu puternică încărcătură simbolică
Un moment cu o puternică încărcătură simbolică a marcat deschiderea noului an universitar la Universitatea „Valahia” din Târgoviște. În campusul universitar din Aleea Sinaia a fost pusă piatra de temelie pentru noua



