Proiectul celor 13 locuri noi de joacă din municipiul Târgoviște continuă, astăzi inaugurându-se spațiul din microraionul VI, Strada Arcașilor ( zona din spatele blocurilor ANL de la Sala Polivalentă).
Astfel, autoritățile au transformat radical o zonă insalubră într-una în care cei mici se pot bucura de aparate de joacă moderne, de spațiu verde, iar cei mari au la dispoziție aparate de fitness.
Cei peste 1000 mp sunt acoperiți cu dale cauciucate de protecție, iar iluminatul public este unul pe lămpi cu led.
Investiția este realizată din bugetul primăriei, ca și celelalte spații de acest fel care, fie deja au fost date în folosință la nivelul cartierelor din municipiu, fie sunt în faza realizării lucrărilor, cum ar fi cele din microraioanele III, VI, XII sau cartierul CFR.
“Aceasta era o zonă absolut insalubră, care era ocolită de toți locuitorii de aici. Acum avem un loc de joacă ce arată foarte frumos, cu peste 1000 mp ca și suprafață” – Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.



