Noapte
Zi
12 July 2017
1 min read

Turistă epuizată fizic, ajutată de salvatorii montani (VIDEO)

Marți, 11 iulie a.c, jandarmii din cadrul Postului Montan Peștera împreună cu Salvamont Salvaspeo Dâmbovița au intervenit în Masivul Montan Bucegi, în sprijinul unei persoane epuizate fizic.
Turista, o femeie în vârstă de 40 de ani, din județul Ilfov, care se afla cazată la o pensiune din zona Peștera a plecat împreună cu fiul în vârstă de 12 ani într-o drumeţie pe traseul montan Peștera – Vf. Omu.
La un momentdat, în timp ce urca spre Vf. Omu, femeia nu a mai putut continua deplasarea din cauza epuizării fizice și a unor probleme medicale.
Ajunşi la faţa locului, în punctul “Mecetul Turcesc” salvatorii montani i-au acordat turistei măsurile de prim-ajutor, deoarece aceasta se afla în stare avansată de epuizare fizică fiind totodată și panicată.
Turista a fost transportată cu targa UT 2000, în condiţii de siguranţă până la Refugiul Salvamont Dâmbovița, unde i s-au acordat alte măsuri de prim-ajutor. Ulterior aceasta s-a întors la locul de cazare.
Acţiunea de salvare s-a încheiat cu succes după 3 ore.
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă 112″ sau numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639  pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.


Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

10 octombrie – Ziua națională a produselor agroalimentare românești!

Articolul Urmator

ZIARUL VOCEA DÂMBOVIȚEI ANGAJEAZĂ!
VINO ÎN ECHIPA NOASTRĂ

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele