Noapte
Zi
18 October 2017
1 min read

DÂMBOVIȚA: Asistent medical condamnat pentru trafic de influență

La data de 26.09.2017, magistrații Tribunalului Dâmbovița au dispus condamnarea cu acord de recunoaștere a inculpatului S.H., asistent medical în cadrul Spitalului de Urgență Târgoviște – Secția Exterioară nr. 5 Psihiatrie, Gura Ocniței la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere și prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile la Primăria orașului Târgoviște – Direcția Salubritate Târgoviște sau Arhiepiscopia Târgoviște – Mănăstirea Stelea, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Sentința nu este definitivă.

În fapt, în urma activităților de cercetare penală s-a reușit probarea activității infracționale a inculpatului sub aspectul săvârșirii în concurs a trei infracțiuni de trafic de influență.

La data de 15.07.2016, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița, împreună cu procurorul de caz, au organizat acțiunea de prindere în flagrant a inculpatului, în timp ce acesta din urmă primea de la martorul denunțător suma de 450 lei.

Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că, în cursul anului 2016, în trei rânduri, inculpatul a pretins și primit de la martorul denunțător suma totală de 1200 lei și o sticlă de whisky, din care 250 de lei și sticla de whisky pentru sine, iar restul sumei pentru a fi înmânată unui doctor din cadrul aceleiași unități spitalicești, în schimbul promisiunii că își va trafica influența pe care o are asupra acestui cadru medical în legătură cu internarea tatălui denunțătorului.

Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul din data de 29.05.2017, întocmit de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

“Tineri în mediul virtual”, campanie de informare asupra riscurilor la care sunt expuși aceștia

Articolul Urmator

Târgoviște, Casa Romanței 

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele