Noapte
Zi
29 November 2017
1 min read

Gilia Claudia:” Este foarte important ca diaspora să fie susținută”

În ședința Camerei Deputaților de astăzi parlamentarii au votat pentru modificarea Legii nr.321/2006  privind regimul acordării finanțărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acțiunile privind sprijinirea activității românilor de pretutindeni și a organizațiilor reprezentative ale acestora, precum și a modului de repartizare și de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului Afacerilor Externe pentru această activitate.

“Această modificare ce era mai mult decât necesară, deoarece cadrul legislativ privind acordarea finanțărilor nerambursabile pentru diaspora trebuia pus în acord cu realitățile comunităților de români care trăiesc în afara țării.

Practic, prin modificările adoptate astăzi, românii din diaspora vor putea accesa mai ușor fonduri nerambursabile pentru activități ce țin de păstrarea identității lor etnice, culturale și spirituale. De asemenea, nu trebuie neglijat nici faptul că s-a avut în vedere modernizarea și flexibilizarea cadrului normativ cu privire la procedurile de contractare, avans, plată și decontare a proiectelor depuse de organizațiile de români din afara granițelor țării.

Este important pentru comunitățile românești din afara granițelor ca ele să fie susținute concret, prin programe, proiecte și acțiuni. Legătura cu țara se întărește sau devine mai vulnerabilă în funcție de cum va ști și „țara” să acționeze. Eu cred că proiectul acesta va ajuta în mod real la dezvoltarea și crearea a noi proiecte care să aibă în centrul lor afirmarea identității naționale – culturale, lingvistice, religioase, accesul copiilor la învățământ de calitate, refacerea patrimoniului bisericesc comunitar, etc. Proiectul are prevederi foarte clare pentru sprijin transparent prin ministerul de resort.

Acest instrument de lucru al Guvernului, îmbunătățit astăzi, prin aceste modificări, va conduce, în mod real, la un sprijin mai bun și mai consistent pentru românii din diaspora.

Prin modificarea legislativă, adoptată astăzi în plenul Camerei Deputaților s-a făcut un pas, încă unul, pe care îl datorăm românilor de pretutindeni și, pe care ni-l datorăm, de fapt, nouă înșine.”, precizează într-un comunicat de presă deputatul Claudia Gilia.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Vezi aici programul muzeelor târgoviștene pentru zile de 30 noimbrie și 1 decembrie

Articolul Urmator

Deputat Corneliu Ștefan:” Legea Prevenirii va avea un efect benefic asupra economiei”

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele