Noapte
Zi
13 February 2018
1 min read

Deputat Carmen Holban: “Violenţa domestică, o plagă socială care trebuie eradicată!”

“Declarație politică:

Violenţa domestică a luat forme deosebit de grave în ultima perioadă de timp. Am văzut cu toţii pe canalele media o serie de tragedii provocate de acest tip de agresivitate, pe fondul geloziei, despărţirii, consumului de alcool şi al altor probleme.

Am văzut însă ceva şi mai grav! Instituţii ale statului care nu au avut posibilitatea să intervină în astfel de cazuri, care nu au putut preveni nenorocirile, chiar dacă, în multe dintre situaţii, existau plângeri şi numeroase semne că se pot consuma episoade tragice, chiar dacă instanţele de judecată au emis ordine de protecţie…

În ultimii 2 ani, aproape 300 de români şi-au pierdut viaţa, urmare violenţei în familie, şi au fost încălcate peste 1.700 de ordine de protecţie din cele 5.500 emise de instanţele de judecată!

La iniţiativa Guvernului Dăncilă, se va pune capăt acestui coşmar, acestei stări de fapt, care creează panică şi nesiguranţă în cadrul unor familii, al unor cupluri, în societate. De acum înainte, se va acţiona rapid.

Modificările aduse Legii privind combaterea violenţei domestice sunt extrem de importante. În viitor, se va putea interveni cu maximă rapiditate în cazurile de agresivitate în familie! Poliţistul a primit competenţe clare în acest domeniu, are dreptul şi obligaţia să acţioneze imediat pentru a proteja victima şi pentru a-l îndepărta pe agresor, chiar şi dintr-o locuinţă pe care o deţine în proprietate!

Astfel, vom preîntâmpina producerea unor drame, care au lăsat copii orfani, care au bulversat societatea şi au pus într-o lumină proastă autorităţile statului. Aşa ar fi trebuit să acţioneze România dintotdeauna!”.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

TÂRGOVIȘTE: Vineri are loc etapa finală a concursului internațional “Să cresc mare și voinic” 

Articolul Urmator

UPDATE: Polițiștii au confiscat documente și ștampile

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele