Pe locația fostului punct termic din Târgoviște, strada Ion Ciorănescu microraionul XI, autoritățile locale vor construi un centru pentru copii care suferă de autism și sindrom Down. La nivelul municipiului mai există două astfel de centre, însă capacitatea lor nu acoperă nici pe departe necesitățile celor 200 de bolnavi înregistrați în județ cu astfel de probleme.
În acest context în noua locație, urmând exemplul celorlante, se vor oferi tratamente, terapii de specialitate educaționale, kinetoterapie, logopedie, servicii psihologice, programe de socializare, dar și ajutor și consiliere pentru parinți.
Noua locație va fi sprijin și va oferi o șansă pentru aproximativ 50 de suferinzi.
Astfel, ieri, în ședința de Consiliu Local au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru acest proiect, care va avea o perioadă de realizare de 2 ani și va fi susținut din bugetul local.



