Este cunoscut faptul că la nivelul județului Dâmbovița, Partidul Național Liberal este din ce în ce mai puțin vizibil, că se îndreptă spre dezastru, că președintele Marius Caravețeanu și-a dat demisia, iar opoziția este, practic, inexistentă.
Profitând de acest context, Soare Dorinel, unul dintre vicepreședinții PSD Dâmbovița, a făcut unele comentarii, dezvăluind faptul că, numeroși edili liberali s-au săturat de felul în care decurd lucrurile în formațiunea politică din care fac parte, că sunt nemulțumiți de modul în care sunt tratați, ba chiar “că nu sunt băgați în seamă.” Acesta consideră că oricine e om serios, își poate încerca norocul și poate intra în rândurile PSD, chit că a mai fost cândva membru, chit că nu.
“Poate vor veni din primari la PSD, au văzut că e un partid serios, de la PNL să vină la PSD. Dacă sunt oameni serioși, eu unul sunt pentru. Știu că sunt discuții mai vechi între primarii lor, că sunt lăsați de căruță, că îi mai cheamă când și când vine domnul Orban pe la Târgoviște. Ați văzut ce s-a întâmplat și la nivelul organizației PNL Dâmbovița. Nu mai avem cu cine să ne mai contrăm.
“Îmi pare rău pentru domnul Caravețeanu, n-a putut mai mult de atât. Îl felicit pentru alegerea făcută, pentru că nu a stat să fie dat afară, a plecat singur. Dumnealui a mai fost la PSD, nu ar fi o noutate, dacă omnul zice că vrea, că a m-am rătăcit, l-am primi înapoi.
In județ nu mai există opoziție, nu mai avem așa ceva și, sicer, nu e un lucru bun. Ceva trebuie schimbat și la ei. Eu nu am văzut, cu excepția lui Caravețeanu, uitând că a fost psd-ist, care mai publica niște critici la adresa PSD, pe nimeni altcineva luând o altă pozițe, una pertinentă.”, a precizat Dorinel Soare.



