Pentru a veni în sprijinul tinerilor căsătoriți, autoritățile locale ale orașului Răcari au oferit, mai multor familii, terenuri în vederea construirii de case. Astfel, a fost identificată o parcelă de 5 ha, situată în satul Ghimpați, iar până în acest moment 23 de familii au primit câte 1000 mp de teren, urmând ca în perioada următoare alte aproximativ 40 de cupluri să se bucure de această șansă oferită de administrația publică.
Terenul va fi dat în regim de concesionare, iar „beneficiarul terenului este obligat să înceapă construcția locuinței în termen de un an de la data atribuirii terenului şi să o realizeze cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. În cazul nerespectării condițiilor prevăzute contractul se reziliază de drept.”
“Acesta reprezintă un prim pas pe care noi, administrația locală, îl facem pentru sprijinirea tinerilor căsătoriți, ca un dar pentru început de drum. Trebuie să îi ajutăm și să le creem condiții pentru a rămâne în zonă.
În noul Cartier din Ghimpați, primăria are în desfăşurare ample proiecte în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii, din bani de la bugetul local deja se află în plin proces de execuție rețeaua de energie electrică și rețeaua de apă.
Cu siguranță, Cartierul Tinerilor de la Ghimpați va deveni unul modern”, a precizat primarul Marius Caravețeanu.