Noapte
Zi
21 August 2018
1 min read

TÂRGOVISTE: Locul de joacă din cartierul Sagricom și-a deschis porțile

Început în urmă cu aproximativ două luni de zile, locul de joacă din cartierul târgoviștean Sagricom și-a deschis porțile.

Astfel, pe vechiul amplasament au fost instalate noi aparate pentru cei mici, dar și apatate de fitness pentru adulți, 500 mp au fost acoperiți cu material antiderapant din tartar, iluminatul a fost schimbat cu lămpi cu led, întregul proiect fiind  finanțat din bugetul propriu al primăriei.

“Sunt convins că locuitoriii cartierului Tineretului Sagricom s-au bucurat pentru că vechiul loc de joacă ce exista aici era degradat și la care cred că nu se intervenise niciodată din momentul în care a fost dat în funcțiune.

Acest loc de joacă reprezintă numai prima etapă a unui proces investițional major, care mai cuprinde: asfltarea străzilor și trotuarelor, reabilitarea parcărilor ( care va începe în maxim două, trei săptamâni), vor avea loc lucrări și la blocurile de locuințe, dar și lucrări care vizează grădinița, proiect derulat în cadrul unui  parteneriat încheiat între primăria Târgoviște și Ministerul Educației Naționale.

Iată că, după ani și ani în care nu s-a intervenit deloc în acestă zonă, cartierul Tineretului Sagricom beneficiază de atenția administrației publice locale”, a precizat primarul Cristian Stan.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Pesta porcină a ajuns în Ilfov

Articolul Urmator

Alarmant! Aproape 17000 de mașini, pericole pe șosele din țară

Ultimele Articole

“ATENȚIE LA DN7” – ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR RUTIERI

Astăzi, 16 ianuarie a.c., în intervalul orar 14:00–18:00, polițiștii Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, vor participa cu efective mărite la o acțiune desfășurată pe
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele