După ani în care a fost lăsat în paragină, Cinematograful Independența va fi readus la viață de către autoritățile locale. Potrivit declarațiilor primarului Cristian Stan, lucrările, în valoare de 2.000.000 euro vor începe fie în toama acestui an, fie, cel mai târziu, în primăvara lui 2019.
“Târgoviștenii primesc o veste într-adevar bună în legatură cu obiectivul de investiție “Modernizare și reabilitare Cinematograf Independența, Municipiul Târgoviște”.
În calitate de autoritate contractantă, Compania Nationala de Investitii- “CNI” SA a demarat procedura de atribuire în vederea achiziționarii lucrărilor de execuție în baza documentațiilor tehnice depuse de Primaria Târgoviște.
Cu alte cuvinte, lucrările efective de reabilitare vor debuta, raportat la durata normală a unei asemenea proceduri de atribuire, fie în toamna acestui an, fie, cel mai tarziu, la începutul anului viitor.
Prin aprobarea acestei investiții se rezolva o problema importantă a municipiului Târgoviște în condițiile în care, actuala cladire a cinematografului, situată chiar în centrul orașului, se află într-un grad avansat de degradare, nemaifiind utilizată de foarte mulți ani.
Valoarea lucrărilor este de aproximativ 2.000.000 euro.”, precizează acesta.