Începând cu luna iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Combaterea a Criminalității Dâmbovița, sub coordonarea D.I.I.C.O.T – B.T. Dâmbovița, au investigat înființarea unei culturi de cannabis, de tip out-door, formată din peste 30 de plante și înființată pe o colină din localitatea Viforâta.
Astfel, în data de 18 septembrie a.c. oamenii legii au efectuat patru percheziții la două persoane bănuite de înființarea și recoltarea unei părți din cultura de cannabis.
În urma descinderilor, au fost indisponibilizate resturi de materie vegetală, o țigară confecționată artizanal ce conținea cannabis, 3 laptop-uri, 23.000 de lei, o plantație de cannabis și alte obiecte purtătoare de urme de cannabis.
De asemenea, un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore, iar în urma probatoriului administrat, instanța de judecată a dispus, față de acesta, măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, pentru comiterea infracțiunii de introducere în țară de droguri de risc și trafic de droguri de risc.
În activități au fost angrenați și polițiști ai Brigăzii de Combaterea a Criminalității Organizate Ploiești, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și jandarmi.