Astăzi, 11 septembrie a.c., campania națională ”Informare acasă! Siguranță în lume”, etapa a doua, a ajuns la Târgoviște. Proiectul este organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, cu scopul de a promova, în rândul grupurilor de interes, drepturile pe care potențialii migranți români le au în statele membre ale Uniunii Europene.
Dezbaterea a fost susținută chiar de ministrul Românilor de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero, și Excelența Sa Marco Giungi, ambasadorul Republicii Italiene în România, alături de președintele CJD, Daniel Comănescu, prefectul Antonel Jîjîie si reprezentatul Arhiepiscopiei Târgoviște.
Principalele subiecte abordate au vizat drepturile de natură socială, educațională, precum și cele care vizează locurile de muncă din spațiul economic european, fiind abordate și aspecte care vizează circulația persoanelor. De asemenea, au fost făcute precizări referitoare și la posibilitățile de integrare în societate și comunitate a românilor care au revenit în țară.
Fiecare dintre cei nominalizați a subliniat importanța diseminării informației în rândul românilor care intenționează să plece peste granițe, în vederea cunoașterii drepturilor și obligațiilor pe care le au, în concordanță cu legislația în vigoare.
Mai multe detalii și informații găsiti pe site-ul ministerului www.mprp.gov.ro/web/lansarea-campaniei-nationale-informare-acasa-siguranta-in-lume/