Chiar de la începutul acestei săptămâni, Poșta Română a introdus un nou serviciu, PostCollect Retur 30, și vizați sunt clienții care au comandat produse de pe site-urile Emag sau FashionDays. Aceștia, dacă vor să returneze ceea ce au achizitionat de pe platformele mai sus amintite, pot apela noul program, care le va returna în termen de 30 de zile de la achiziţie către aceste site-uri.
„Clientul se va prezenta într-unul din cele peste 500 de oficii poştale PostCollect, cu produsul ambalat în condiţii aferente coletelor poştale. Va înmâna oficiantului numărul AWB generat de site-ul retailerului după aprobarea cererii de retur. Timpul de livrare pentru o astfel de trimitere este Z + 3 zile lucrătoare, de la data prezentării trimiterii în subunitatea poştală”, se arată într-un comunicat de presă.
Bunurile trimise prin PostCollect „Retur 30” se monitorizează prin Track&Trace, pe site-ul Poştei Române, de la prezentare, până la livrarea către beneficiar.
„Returul produselor prin intermediul Poştei Române vine ca o continuare firească a serviciului PostCollect, care s-a dovedit un serviciu de succes şi care a meritat dezvoltat, tocmai pentru a face din el un produs complet. Ne dorim, astfel, să atragem cât mai mulţi retaileri online care să-şi livreze mărfurile prin PostCollect”, spun reprezentanții Poștei Române
Ai făcut cumpărături online și vrei să le returnezi? Poșta Română a introdus serviciul PostCollet Retur
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Alegeri în organizațiile PSD Dâmbovița din nordul județului
Organizația PSD Dâmbovița continuă procesul de consolidare a structurilor interne, prin organizarea de alegeri în mai multe localități de pe Valea Ialomiței. Astfel, în Fieni, Buciumeni și Bezdead, au fost desemnate noile
TÂRGOVIȘTE: Mâine, 2 mai, restricții de circulație pe mai multe străzi din municipiu
Restricții de circulație – „Chindia City Race” Sâmbătă, 2 mai, Municipiul Târgoviște găzduiește „Chindia City Race”, primul semimaraton organizat în fosta Cetate de Scaun a Țării Românești. Pentru desfășurarea în condiții de
Un an dinamic pentru antreprenoriatul dâmbovițean – Raportul anului 2025 al Camerei de Comerț Dâmbovița
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița prezintă Raportul de activitate pentru anul 2025, document care reflectă un an dinamic, construit în jurul sprijinirii mediului antreprenorial, consolidării parteneriatelor instituționale, dezvoltării competențelor profesionale
CAZ INCREDIBIL LA CREVEDIA! O mamă este acuzată că și-a abuzat sexual fiica minoră
*FEMEIE ARESTATĂ PREVENTIV SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE VIOL ASUPRA UNUI MINOR* La data de 29 aprilie a.c., în urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Tărtășești, sub
CJD a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Sistem de management integrat al deșeurilor – Șotânga”, în valoare de peste 618 milioane lei
În această dimineață, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a semnat contractul de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură de mediu din județ, intitulat „Sistem de management integrat



