Noapte
Zi
21 November 2018
1 min read

TÂRGOVIȘTE: Marș împotriva violenței domestice

În perioada 25 noimbrie -10 decembrie a.c., la nivel international se desfășoară campania „16 zile de Activism Împotriva Violenței în Familie”. Prima zi este dedicată Luptei Împotriva Violenței asupra Femeii, iar ultima zi  este cea de lupta  pentru Drepturilor Omului.

Astfel, Primăria Municipiului Târgoviște, prin Direcția de Asistență Socială –  Centrul  „Împreună vom reuși”, în parteneriat cu Consiliul Județean Dâmbovița – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Dâmbovița, Crucea Roșie – Filiala Dâmbovița,  Arhiepiscopia Târgoviștei, Inspectoratul Școlar Dâmbovița,  organizează în data de 22 noiembrie , începând cu ora 14:00, o acțiune stradală – marș de protest împotriva violenței domestice.

Scopul acestei acțiuni este de prevenire și combatere a fenomenului violenței domestice prin informarea și sensibilizarea comunității cu privire la fenomenul social cu efecte grave pe care îl are mediul familial violent asupra membrilor unei familii și a societății în general.

Obiectivele urmărite în această campanie sunt:

– sensibilizarea și implicarea activă a comunității, cât și conștientizarea faptului că violența domestică este o gravă încălcare a Drepturilor Omului;

– promovarea mesajelor de „toleranță 0” față de violență;

– informarea cu privire la legislația în domeniu, mecanismele de soluționare a cazurilor de violență domestică, precum și serviciile sociale – suport disponibile pe plan local.

Marșul va avea ca  punct de plecare scuarul Primăriei Municipiului Târgoviște, urmând traseul: strada Poet Grigore Alexandrescu – B-dul. Mircea cel Bătrân – Prefectura Dâmbovița.

Pe durata marșului vor fi aclamate sloganuri anti-violență, vor fi împărțite flori cu mesajul ”Dăruiește, nu lovi!” și baloane, iar participanții vor avea bannere, pancarte și elemente de impact – haine sfâșiate. La finalul acțiunii se vor elibera porumbei, simbolurile universale ale păcii.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Dezbatere istorică cu tema – Târgoviște, veche capitală a Țării Românești, în contextul schimburilor comerciale internaționale din epoca medievală

Articolul Urmator

DÂMBOVIȚA: 10.000 de elevi au ales învățământul profesional și tehnic

Ultimele Articole

Moș Crăciun ajunge la Titu pe 21 decembrie!

Orașul Titu îmbracă haine de sărbătoare și așteaptă sosirea lui Moș Crăciun. Bătrânelul cu barba albă va ajunge pe data de 21 decembrie, dar, până atunci, își așteaptă scrisorile pe care copiii,
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele