Noapte
Zi
28 December 2018
2 mins read

Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, planuri pentru reducerea timpului de așteptare al pacienților

Pentru anul 2019 la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște se dorește implementarea unui program prin care pacienții să se programeze singuri, în funcție de problema medicală pentru care se prezintă la unitatea medicală, dorindu-se astfel reducerea timpului de așteptare și optimizarea activității cadrelor medicale. Deocamdată, conducerea spitalului se află în faza în care studiază modul de funcționare al acestui program, deoarece trebuie avute în vedere mai multe aspecte, atât care îi privesc pe bolnavi, cât și pe medici.

„Avem în vedere pentru la anul, în cadrul proiectului european pe care îl avem în derulare, un proiect IT prin care să facem programări în Ambulatoriu doar în sistem electronic. Acum studiem, să vedem cum se adaptează acest sistem cetățeanului de rând, fără să-l punem în dificultate, însă implementarea acestui sistem ar însemna o scădere a timpului de așteptare și o optimizare a activității. Pe de altă parte nu știm cum va primi nici partea medicală acest sistem pentru că va fi mult mai riguros… Dacă se implementează acest sistem se va vedea exact când cabinetul medicului este gol, se urmărește în timp real perioada de consultație, se va ști exact cât a stat, cine a stat și cât a muncit. Dar, este un pic dificil și pentru pacient, programarea se va putea face și online, dar și la niște dispozitive electronice cu touchscreen. Trebuie să ne adaptăm fiecărui pacient, ca să nu-l punem în dificultate pentru că s-ar putea să apară probleme ulterioare și nu am vrea totuși să ne lovim de două sisteme în paralel, unul normal și unul electronic, pentru că după aceea este egal cu zero… Teoretic, acest sistem ar putea fi implementat de la anul. Sunt două spitale în țară care au un astfel de sistem, în zona Ardealului, și vrem să vedem cum merge întâi la ei… În ceea ce privește sistemul de urgență, aici nu avem ce să facem din cauza deficitului mare de medici specialiști. Vrem să atragem un medic cu competență medicină de urgență, în sistem de colaborare, de prestări servicii, suntem în tratative avansate, dar este încă prea puțin… Oricât am controla, am organiza departamentul de urgență timpul de așteptare este în continuare îndelungat, mai ales pentru faptul că pacienții nu înțeleg, din păcate, noțiunea de urgență, pentrru ei problema lor e cea mai importantă în momentul acela, dar pentru partea medicală nu prezintă urgență fiecare caz în parte”, a precizat dr. Claudiu Dumitrescu, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

SC LDP Dâmbovița muncește la foc continuu pentru păstrarea în condiții bune a drumurilor montane 

Articolul Urmator

DÂMBOVIȚA: Prețurile la apă și canal pentru 2019 rămân neschimbate

Ultimele Articole

Dâmbovița Arena prinde contur! 

Cel mai mare complex sportiv din județul Dâmbovița prinde contur. Cu fonduri prin Compania Națională de Investiții (CNI), dar și o cofinanțare din partea Consiliului Județean, arena va putea găzdui de la
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele