Noapte
Zi
15 January 2019
4 mins read

169 de ani de la nașterea marelui poet, Mihai Eminescu

În anul 2010, la inițiativa a 50 de parlamentari, Camera Deputaților a adoptat un proiect legislativ prin care data de 15 ianuarie, dată la care s-a născut marele Mihai Eminescu, a fost declarată Ziua Culturii Naționale.

Potrivit Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010, autorităţile oferă sprijin material şi financiar pentru organizarea de manifestări cultural-artistice, iar Ministerul Culturii va elabora un ghid al acestora. Totodată, societăţile române de televiziune şi radiodifuziune trebuie să realizeze şi să includă în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.

Data şi locul naşterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate ca fiind pe 15 ianuarie 1850, în Botoşani, deşi informaţiile privind acest subiect variază.
Eminovici Mihai era cel de-al şaptelea din cei unsprezece copii ai unui mic boier, Gheorghe Eminovici, şi ai Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu.
Debutul literar
A debutat literar în 1866, în revista Familia a lui Iosif Vulcan, iar, convins de acesta, Eminovici a devenit Mihai Eminescu şi sub acest nume a trăit şi a scris literatură şi a lucrat ca jurnalist.
Ani boemi
Din 1866 şi până în 1869, a călătorit prin Transilvania până în Bucureşti, prilej cu care a cunoscut realitatea românească, cu oameni şi obiceiuri.
În 1867, s-a angajat ca sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, ulterior devenind sufleor şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde l-a cunoscut pe I. L. Caragiale. Cu această trupă a mers în turnee, continuând să publice poezie şi proză şi să facă traduceri. În 1968 începea proiectul de roman “Geniu Pustiu”.
Viena şi Berlin
Între 1869 şi 1872 a fost student la Viena, mai precis “auditor extraordinar” la facultăţile de filosofie şi drept.

Aici se va împrieteni cu Ioan Slavici şi o va cunoaşte pe Veronica Micle. Totodată, a început să colaboreze la publicaţia Convorbiri literare. Între anii 1872 şi 1874 a fost student “extraordinar” la filosofie, la Berlin, cu o bursă acordată de cenaclul Junimea, dar nu s-a prezentat la examene.
În septembrie 1874 era numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, iar Eminescu preda şi logică, la Institutul academic, în locul lui A. D. Xenopol.
În 1875, rămas fără slujbă, Eminescu a primit postul de corector şi redactor al părţii neoficiale la Curierul de laşi, unde numeroase rubrici erau realizate de el fără semnătură. A frecventat cu regularitate şedinţele Junimii, unde l-a introdus şi pe Ion Creangă. Tot în această perioadă s-a îndrăgostit de Veronica Micle.
În 1877, era invitat să intre în redacţia ziarului Timpul, iar Eminescu a părăsit Iaşiul şi a venit la Bucureşti, unde s-a dedicat gazetăriei. În 1880 era redactor-şef al publicaţiei. Din această perioadă datează unele dintre marile lui poeme, precum “Scrisorile” şi “Luceafărul”.
Pe 6 august 1879 a murit Ştefan Micle, iar văduva acestuia, Veronica, a venit la Bucureşti, şi-au făcut planuri de căsătorie, la care poetul a renunţat în anul următor.
În ianuarie 1883, Eminescu a fost internat pentru o vreme în spital, cu diagnosticul de “manie acută”, starea sănătăţii lui fiind precară de foarte mulţi ani. Potrivit mai multor specialişti, printre care şi criticului Nicolae Manolescu, Eminescu suferea de psihoză maniaco-depresivă. În toamna anului 1883, Eminescu era trimis la un sanatoriu din Viena. În primăvara anului următor, Eminescu s-a întors la Iaşi, dar în noiembrie era internat în Spitalul Sfântul Spiridon din oraş.
Moartea
Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Şuţu din strada Plantelor din Bucureşti, unde oscilase, tragic, între perioade de aparentă sănătate şi episoade de revenire a bolii.
În 1948 era ales, post-mortem, membru al Academiei Române.
Opera literară
Creaţia literară a lui Mihai Eminescu este una vastă, impresionantă, cuprinzând de la poezie la traduceri din limbi străine, piese de teatru, încercări beletristice. Aparţinând unui romantism literar relativ întârziat, opera sa poetică a fost influenţată şi de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de marile sisteme de gândire ale romantismului, dar şi de teoriile lui Arthur Schopenhauer şi Immanuel Kant.
Insolit
Ca un element insolit, potrivit World Records Academy, “Luceafărul” lui Mihai Eminescu este cel mai lung poem de dragoste. “Poemul poate fi simplu descris (pentru generaţia YouTube de astăzi…) drept o combinaţie între “Pe aripile vântului/ Gone with the Wind” (dramă romantică), “Star Trek” (conţine divertisment SF) şi “Love Story” (poemul este unul dintre cele mai romantice şi se încheie cu o dramă) – toate amestecate, ceea ce înseamnă că este un poem romantic, dar şi unul modern, al mileniului al treilea”, notează cei de la WRA.
Şi tot ca un element insolit, opera lui Mihai Eminescu devine, de marţi, aplicaţie pentru telefonul mobil, în urma unui proiect al cărui rezultat este lansat la Ateneul Român din Bucureşti, de Academia Română, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale. Opera eminesciană va fi disponibilă, în regim gratuit şi într-un format compatibil cu telefoanele inteligente, în magazinele App Store şi Google Play, notează cei de la Academia Română într-un comunicat.
“Academia Română şi-a asumat urgenţa refacerii punţilor dintre marii întemeietori ai culturii române moderne şi societate, idee asumată de către echipa de proiect. Astfel, aplicaţia «Mihai Eminescu, întreaga operă» pentru telefoanele inteligente reprezintă a doua mare relansare a Operei eminesciene după seria tipărită de-a lungul ultimului secol de către Academia Română. În România, în momentul de faţă, peste jumătate dintre locuitori utilizează terminale telefonice inteligente, marea majoritate a acestora fiind tineri”, se arată în comunicat.
Aplicaţia “Mihai Eminescu, întreaga operă” are ca scop apropierea tineretului de “omul deplin al culturii române” prin intermediul tehnicilor de comunicare moderne. În acelaşi timp, opera este utilă şi persoanelor de specialitate, punând la dispoziţia acestora un bogat instrumentar bio-bibliografic, susţin realizatorii programului.
Sursa: Mediafax

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Traseul ce ocolește Lacul Bolboci va fi asfaltat

Articolul Urmator

DÂMBOBVIȚA: Avalanșe în zona montană. Drumul este blocat

Ultimele Articole

Moș Crăciun ajunge la Titu pe 21 decembrie!

Orașul Titu îmbracă haine de sărbătoare și așteaptă sosirea lui Moș Crăciun. Bătrânelul cu barba albă va ajunge pe data de 21 decembrie, dar, până atunci, își așteaptă scrisorile pe care copiii,
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele