Anunțuri cu surle și trâmbițe. “Rupe” organizații, face și drege în stânga și în dreapta. Semnează  pamflete scrise prost de vreun scrib care își va primi răsplata la sfântul așteptă. Ce mai, omul este într-o efervescență demență, exact ca un personaj din Caragiale. Bibicu ar muri de oftică când ar vedea ce urmași are. Numai că este doar o copie palidă a ceea ce se dorește a fi un om politic vertical fără urme de mitocănii. Este limpede că suferă. Suferă de șefie. Suferă pentru că nu mai poate sa le spună de dulce subalternilor și colegilor de partid. Ca nu mai are puterea să amenințe prin județ. Suferă pentru că nu mai tremură nimeni în fața lui. Mai mult decât atât, ni se pare nouă, că Bibicu de Dâmbovița este exemplul perfect pentru proverbele românești și nu numai legate de putere. “Aproape toţi oamenii rezistă nenorocirilor. Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere.”, spuneam Abraham Lincoln.

Sau “ Dă-i prostului putere și vei vedea cine e”. Sau “ Când țiganul s-a văzut împărat, întâi pe tac-su l-a spânzurat”. Noi am văzut cine e de fapt personajul cu pricina. Toată lumea a văzut. El știe asta, dar se minte singur cum că el ar fi predestinat să fie jupânul județului. Un nenica care nu reușea să se cațere pe scaunul puterii fără sa trădeze și fără să mintă. Un nenica care vrea să demostreze că, din fundul curții, poate arunca cu mizerii în stânga și în dreapta. Minte prin omisiune. Minte pentru că așa a făcut toată viața. Crede că este salvatorul județului. Nu a fost și nu va fi vreodată. Este doar o poleială ieftină roasă de invidie și de frustrări vechi care ajung hăt, departe, până chiar în zilele copilăriei. Vorbește despre camarile cel care a promovat oameni aproape exclusiv pe baza de interese. Se contrazice singur atunci când spune că nu a servit interese, dar se bate cu pumnul în piept că a facut și a dres pentru unii sau alții în întâlniri nici măcar conspirative. Asemenea personaje sunt devorate mai devreme sau mai târziu de setea de putere. Își pierd controlul și își dau în petec. De aceea, cine spunea ca nu merită pomenit avea mare dreptate. Posibil să fie un caz patologic. Iar orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare….,de data asta.