Noapte
Zi
5 February 2019
1 min read

Ministrul Rovana Plumb, întâlniri bilaterale în Spania și Italia 

Având în vedere faptul că timp de șase luni România deține Președinția rotativa a Consiliului Europei, Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, va avea o serie de intâlniri cu omologii săi din țările membre UE.

Astfel, demnitarul român a fost prezent zilele trecute la Madrid și la Roma, unde s-a întâlnit cu ministrul spaniol al Finanțelor și cu Ministrul din Regiunile de Sud ale Italiei.

În cadrul evenimentelor, atât oficialul român cât și oficialii străini și-au exprimat dorința intensificării colaborării la nivel politic, având în vedere interesele comune ale celor trei țări și agenda politică a Uniunii.

“Rovana Plumb a prezentat perspectiva și prioritățile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene în ceea ce privește Politica de Coeziune. A arătat, în acest sens, că obiectivul PRES RO este continuarea negocierilor într-un ritm dinamic, în vederea inițierii trialogului cu Parlamentul European.

Ministrul român a punctat că o preocupare majoră pentru PRES RO o reprezintă evitarea întârzierilor generate de un eventual acord tardiv la nivel european. De aceea, a subliniat că o adoptare la timp a proiectelor de regulamente va putea asigura o fluidizare a procesului de programare a viitorilor bani europeni dar și o mai mare flexibilitate.

La întrevederea ce a avut loc la Madrid cei doi miniștri au subliniat faptul că atât Spania, cât și România au ca obiectiv comun asigurarea unor premise pentru o politica de coeziune mai flexibilă și, prin urmare, mai capabilă să răspundă nevoilor punctuale de dezvoltare dar și diversității regionale a Uniunii. Din acest punct de vedere, a arătat importanța susținerii finanțării din Fondul de Dezvoltare Regională a unor sectoare care asigură dezvoltarea durabilă a Uniunii, precum turismul sau patrimoniul cultural european.

Ministrul român al Fondurilor Europene a inițiat o serie de întâlniri bilaterale cu miniștri din Statele Membre ale UE, în vederea obținerii de sprijin pentru consolidarea Politicii de Coeziune, care gestionează fondurile de care țările membre UE au nevoie pentru a susține competitivitatea și a recupera decalajele de dezvoltare la nivel regional.” arată Ministerul Fondurilor Europene.

Ce este Politica de Coeziune?

Politica de Coeziune este un instrument de finantare care asigură solidaritatea între Statele Membre și între regiunile din interiorul acestora, ca principiu fondator al integrării europene.

Politica de Coeziune este compusă din 3 fonduri, împărțite astfel:

 – Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR);

 – Fondul Social European (FSE);

 – Fondul de Coeziune (FC).

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Școlile din România ar putea fi dotate cu tablă inteligentă

Articolul Urmator

Virusul pestei porcine confirmat în comuna Butimanu

Ultimele Articole

Moș Crăciun ajunge la Titu pe 21 decembrie!

Orașul Titu îmbracă haine de sărbătoare și așteaptă sosirea lui Moș Crăciun. Bătrânelul cu barba albă va ajunge pe data de 21 decembrie, dar, până atunci, își așteaptă scrisorile pe care copiii,
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele