Astăzi, la Corpul K al Universității Valahia din Târgoviște, a avut loc Adunarea Generală a Societății de Cruce Roșie filiala Dâmbovița, eveniment în cadrul căruia au fost abordate mai multe subiecte aflate pe ordinea de zi, printre care prezentarea raportului de activitate pentru ultimii doi ani și organizarea de alegeri pentru o nouă conducere.
Astfel, prin vot secret, pentru următorii patru ani, Crucea Roșie Dâmbovița va fi condusă de următoarea structură: Ghibanu Ionuț, vicar eparhial, în funcția de președinte, Raul Pavelescu, director, cinci vicepreședinții și 13 membri ai biroului.
“Mi-am depus candidatura deoarece am considerat că slujirea comunității locale și a face binele, dezinteresat și necondiționat, reprezintă, nu doar o vocație de viață, ci și o necesitate existențială profundă.
Generoasele obiective ale Societății Naționale de Cruce Roșie, fundamentate pe valorile creștine, promovează peste tot, acolo unde activează această organizație, grija față de omul aflat în nevoie și suferință, dar și solidaritatea umană și filantropia, indiferent de ceea ce, aparent, separă oamenii.
De-a lungul timpului, între Crucea Roșie, filiala Dâmbovița, și Arhiepiscopia Târgoviștei s-a fundamentat o strânsă, rodnică și frumoasă legătură, ce a pus în valoare cooperarea, colaborarea și asocierea în cadrul a numeroase proiecte, programe sau manifestări necesare, actuale și cu mare impact comunitar.
Din aceste motive, candidatura mea vine și din dorința firească de continuitate, mai cu seamă că valorile Crucii Roșii sunt valori ale civilizației noastre actuale, puternic impregnate de spiritualitatea creștină.
Întreaga experiență acumulată și dăruită
Doresc să aducem un suflu nou, dinamic, bine adaptat la provocările contemporaneității, fundamentat pe valorile esențiale ale Societății Naționale de Cruce Roșie, în beneficiul major al acestei nobile instituții, precum și al instituțiilor partenere și al semenilor noștri.
Omul mai presus de toate, omul înainte de toate, cu ajutorul lui Dumnezeu și al semenilor, aceasta va fi esența mandatului meu și a noului Comitet pe care vi-l propunem azi. deoarece, cu toții trebuie să conștientizăm.
Vă mulțumesc tuturor acelora care vă veți pune încrederea în mine și în toată echipa de conducere propusă, votându-ne, și vă asigur de întreaga mea considerație, pe toți cei de față.
Țin să vă asigur pe toți că mă voi strădui să nu vă înșel câtuși de puțin așteptările, deoarece, așa cum am spus și în cuvântul de dinaintea votului, doresc să ofer filialei noastre o mai mare eficacitate, vizibilitate, dinamism și implicare în nevoile comunității noastre locale, în colaborarea cu alte insituții și în atingerea propriilor obiective.
Mai întâi, doresc să-I mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a îngăduit să fiu ales în această demnitate, Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon pentru că mi-a acordat binecuvântarea de a candida și vă mulțumesc tuturor pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o, oferindu-mi această nobilă responsabilitate de președinte al Societății Naționale de Cruce Roșie, filiala Dâmbovița”., a precizat noul președinte al Sociatății de Cruce Roșie Dâmbovița, vicarul eparhial Ionuț Ghibanu.