Accident grav pe DN1A, pe raza localității Lucianca, comuna Butimanu, unde, pe fondul unei depășiri neregulamentare, un microbuz care transporta șase călatori, a intrat într-un tir.
O persoană a fost încarcerată necesitând ajutorul echipelor de specialitate, și împreună cu alte două victime au fost transportate la Spitalul Județean de Târgoviște pentru acordarea de îngrijiri medicale și investigații mai amănunțite. Au intervine GI Cornești cu 2 ASAS, 1 echipaj de descarcerare Detașamentul Moreni, 3 SMURD de la detasamentele Târgoviște,Moreni și Titu, iar de la Serviciul de Ambulanță Județean încă 5 ambulanțe. În sprijin, Detașamentul Buftea a trimis 1 descarcerare și 1 echipaj SMURD.
Soferul autovechicului are 29 de ani, este din Mărcești și se deplasa pe direcția Lucianca-Buftea.