Noapte
Zi
25 April 2019
1 min read

Alexandru Oprea supervizează stadiul obiectivelor de investiții de la Moreni și Răzvad

În cursul zilei de miercuri, 24 aprilie a.c.,  președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alexandru Oprea, a efectuat o vizită de lucru în localitățile Moreni și Răzvad, la mai multe obiective de investiții.

În ceea ce privește municipiul Moreni, vizita pe teren a debutat la obiectivul de investiții ”Reabilitare și modernizare DC 9 A”. A fost vizat sectorul care cuprinde strada Căpitan Pantea, unde, în prezent, se află în derulare lucrări pentru turnarea celui de-al doilea strat de asfalt.

Primind alocații de la bugetul de stat, pentru intervalul 2015-2020, în valoare totală de 4.625.280 lei, proiectul se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală și este finalizat în procent de 92%. Suma care a mai rămas de decontat este de 414.865,74 lei.

Cea de-a doua oprire a fost la obiectivul ”Extindere rețea publică apă și canal – cartier Țuicani”. Obținând finanțări de la bugetul de stat în valoare totală de 4.485.806,57, investiția este realizată în procent de 90%.

WhatsApp Image 2019-04-24 at 21.23.46

De asemenea, în localitatea Răzvad, au fost vizitate două obiective derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) – centru de zi (Răzvad) și pod (sat Gorgota). Tot în satul Gorgota, a fost verificat stadiul de execuție a lucrărilor la un obiectiv aflat în același program guvernamental. Este vorba despre ”Extinderea sistemului de alimentare cu apă în satul Gorgota, comuna Răzvad”, investiție a cărei valoare totală a sumelor alocate din bugetul de stat este de 5.345.261,68 lei.

WhatsApp Image 2019-04-24 at 21.23.54

Ultima oprire a fost în satul Valea Voievozilor, unde au fost vizitate și două străzi aflate în modernizare prin asfaltare, finanțate din bugetul local.

Stadiul lucrărilor la obiectivele de investiții este unul avansat, în conformitate cu graficele asumate prin contracte

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Investiții importante la Spitalul de Urgență Târgoviște

Articolul Urmator

A fost demerată campania “Selfi-ul pe tren ucide” (VIDEO) 

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele