Doamnele din cadrul Organizației de Femei a Partidului Social Democrat Organizația Municipală Târgoviște, la inițiativa președintei Carmen Holban, au organizat un eveniment deosebit prin intermediul căruia au dorit să încurajeze lectura. ”Ora de poveste” a strâns, laolaltă, părinți și copii, aceștia din urmă fiind angrenați în tot felul de jocuri distractive, au citit ghicitori, au recitat poezii și au cântat.
Printre invitații la eveniment s-a aflat și Andrei Plumb, coordonatorul județean al campaniei PSD pentru alegerile europarlamentare, pentru că iubește enorm de tare copiii, fiind tatăl unui baiețel în vârstă de 10 ani și al unei fetițe de patru ani, dar și pentru că, anii trecuți a organizat, la nivelul municipiului Târgoviște mai multe evenimente care i-a avut în prim plan pe copii.
”Sunt foarte emoționat pentru că am și eu doi prichindei acasă, băiețelul de 10 ani și fetița de 4 ani, și pot spune că din momentul în care au venit pe lume și viața mea a căpătat un alt sens. Ma bucur că ați avut această inițiativă și vă felicit. Copii ne fac viața mai frumoasă, ei sunt cu adevărat surse de energie pozitivă, ei sunt viitorul nostru și pentru ei trebuie să luptăm, să construim lucruri frumoase, să-i îndrumăm pe drumul cel bun și corect.”, a precizat acesta.
Acum 5 ani, de ziua sa, Andrei Plumb le-a cerut invitaților să-i aducă în dar cărți, noi sau vechi, spre a fi donate celor care au nevoie. Astfel, biblioteca Centrului de Plasament ”Floare de Colț” din Târgoviște a adăugat pe rafturile sale 350 de volume de care se vor bucura multe generații.
CITEȘTE ȘI