Având în vedere faptul că săptămâna trecută a fost aprobată continuarea Programului Național de Dezvoltare Locală-PNDL- primarii pot solicita fonduri pentru construirea și extinderea rețelelor de distribuție a energiei electrice, dar și pentru construirea, modernizarea și reabilitarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale.
Profitând de această oportunitate, autoritățile publice din comuna Valea Mare doresc extinderea instalației de gaze din zonă care se va întinde pe o suprafață de 3,6 kilometri, la acest moment existând 450 de cereri de la locuitori.
“Un proiect cu care sunt într-o fază destul de avansată este acela de extindere a rețelei de gaze. Chiar vineri am fost la Distrigaz, au făcut dumnealor studiul de fezabilitate, ei fiind operatori în zonă, aici în satul Valea Mare, deci au liceență de operare. Am reușit să-i conving să facă acest studiu, avem un aviz de principiu. Urmează să dăm o hotarâre de Consiliu Local în care să ne asociem cu acest operator pentru a implementa acest proiect.
O mare problemă pe care au avut-o toate primăriile a fost sursa de finanțare, partea noastră de contributie ar fi undeva la 800 de mii lei, bani pe care primaria nu îi are. Distrigazul spune că pentru ei acest fel de investiție nu este rentabilă, spun să punem noi partea de cofinanțare, care înseamă 90%.
Prin urmare, hotarârea de guvern de săptămâna trecută, prin care, Programul Național de Dezvoltare Locală a mai venit și cu această extindere de rețele gaze și cele de energie elecrică, a fost o gură de oxigen pentru toate comunitățile care doresc să-și extindă rèțelele de gaze. Săptămâna aceasta vreau să merg la Ministerul Dezvoltării Regionale să văd exact cum se va face finanțarea acestor proiecte, pentru că, repet, prin PNDL este singura posibilitate să demarăm această investiție, în acest sat.
Atunci, aceste surse de finantare sunt cele mai bune oportunități pe care le avem”, precizează primarul Costel Miu.