Aşa cum ne-au obişnuit, dovedind încă o dată spirit de solidaritate pentru cei aflaţi în suferinţă, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au desfăşurat ieri, 25 aprilie, o acţiune umanitară care a vizat 6 familii din localităţile Dragomireşti, Viforâta, Nucet, Lăculeţe şi Olari.
A fost un gest benevol al salvatorilor târgovişteni care, acum în perioada Sfintelor Sărbători Pascale, au considerat ca trebuie să aducă un strop de bucurie şi speranţă acestor familii neajutorate, cu mulţi copii, din care unii cu dizabilităţi, oferindu-le pachete cu produse alimentare şi dulciuri.
În urmă cu două săptămâni, trei dintre aceste familii au mai primit ajutor umanitar din partea pompierilor, constând în alimente.
Bucuria şi mulţumirile acestor persoane sărmane au fost pentru pompieri cea mai mare răsplată a gestului de omenie făcut, urmând ca astfel de acțiuni umanitare să continue și în lunile viitoare.