Noapte
Zi
22 April 2019
2 mins read

Rovana Plumb, susținere necondiționată din partea colegilor de partid

În contextul în care alegerile pentru Parlamentul European se apropie cu pași repezi, scrutinul fiind programat pentru data de 26 mai a.c., iar peste câteva zile partidele politice vor intra, oficial, în campanie electorală, este fundamental ca mesajele și îndemnul la vot să existe de fiecare parte a baricadei.

Partidul Social Democrat deschide lista pentru aceste alegeri cu ministrul Fondurilor Europene și președinta PSD Dâmbovița, Rovana Plumb, care, de fiecare dată, a primit sprijin neconditionat din partea tuturor colegilor de partid.

Chiar astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, deputatul social democrat, Carmen Holban, și-a arătat susținerea pentru Rovana Plumb și a explicat motivele pentru care românii, dâmbovițenii trebuie să voteze PSD.

IMG-20190422-WA0006

“Pentru organizația județeană PSD Dâmbovița, aceste alegeri au o importanță fundamentală, dar și o semnificație aparte.  În primul rând, suntem onorați ca președinta Rovana Plumb să fie în fruntea listei candidaților PSD pentru alegerile europralamentare. O desemnare de care suntem mândri, dar care ne și obligă, în același timp, la obținerea unui rezultat pe măsură. Este vital să vorbim în această campanie electorală despre calitățile candidaților nostri pentru Parlamentul European. Ministrul Rovana Plumb, care deschide lista, nu mai are nevoie de prezentare, performanțele politice și competența profesională fiind incontestabile, la acestea adăugându-se și experiența unui mandat de deputat în Parlamentul European. De altfel, întreaga listă este compusă din oameni valoroși care au avut rezultate politice remarcabile în ultima perioadă și s-au afirmat ca lideri de opinie în județele pe care le reprezintă. Candidații PSD sunt bine pregătiți și determinați să schimbe în bine fața României în Uniunea Europeană, pentru că, din experiența ultimilor ani, este evident că avem nevoie de patrioți în Parlamentul European. Consider că România nu-și mai poate permite să trimită în forul european de la Bruxelles oameni care, o dată ajunși în fotoliile de eurodeputați, și-au făcut un crez din a denigra țaŕa noastră, instituțiile democratice românești și chiar pe cei care i-au votat să îi reprezinte. Nu vreau să mă refer la numeroasele exemple existente în acest sens, dar tocmai în acest context, Partidul Social Democrat propune românilor o listă de candidați patrioți, iubitori de neam și tară, care, cu siguranță, vor așeza România acolo unde îi este locul, respectiv în topul țărilor europene. Când spunem că “România merită mai mult”, ne referim la calitatea conform căreia merităm mult mai mult, în prezent, în contextul european. Din nefericire, România încă mai este, pe alocuri, considerată o țară marginalizată în UE, iar românii nu au statutul unor cetățeni europeni respectați. Am convingerea că reprezentanții PSD care vor fi aleși în Parlamentul European vor schimba acestă percepție nefondată și vor atrage atenția asupra adevăratei Românii, o țară cu un potențial de dezvoltare extraordinar, dovedit deja în ultimii doi ani de guvernarea PSD. De ce românii trebuie să voteze PSD? Este simplu, pentru că PSD respectă românii prin îndeplinirea tuturor angajamentelor asumate în programul de guvernare, pentru că este evident că traiul cetățenilor este mai bun, pentru că am majorat salariile, pensiile și alocațiile copiilor, pentru că avem grijă de sanătate și educație, pentru că dezvoltam infrastructura și investițiile, pentru că noi creem locuri de muncă, pentru că noi suntem preocupați de viitorul tinerei generații, pentru că facem ceea ce spunem. Toate acestea trebuie aduse la cunostința românilor și dâmbovițenilor, arma adevarului fiind indisctutabil cea mai redutabilă în orice confruntare.

Puterea României este în noi, avem nevoie de patrioți la Bruxelles, România merită mai mult respect.”

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Pentru manifestări religioase în siguranță, polițiștii fac recomandări

Articolul Urmator

S-a ales cu dosar penal după ce polițiștii i-au găsit un pistol în mașină

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele