Din anul 2000 și până în prezent, la Târgoviște, în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, se organizează un eveniment unic în țară, Calea Luminii. De pe platoul pieței Mihai Viteazul, din fața Catedralei Mitropolitane, pe traseul Bulevardul Carol I și până la gară, credincioșii vor aprinde lumânari, simbol al speranței, al vieții, al cunoașterii sau al biruinței binelui asupra răului.
Ca și noutate pentru această ediție, în fața Catedralei, din candele aprinse, se va scrie “Târgoviște 20”, iar ÎPS Nifon, după oficierea slujbei deniei celor 20 de Evanghelii, va transmite un mesaj de binecuvântare și va înmâna două lumânări, în semn de credință și speranță, una initiatorului acestui proiect, pictorul Mihai Serbănescu, iar cea de a doua primarului municipiului Târgoviște, Cristian Stan, pentru susținerea pe care a arătat-o, de fiecare dată, în organizărea evenimentului.
„Calea Luminii, an de an însuflețește municipiul Târgoviște. Este un eveniment unic, eveniment de care se vorbește și se scrie foarte frumos, nu numai la nivelul municipiului Târgoviște sau al județului Dâmbovița, ci la nivelul întregii țări. Așadar, la fel ca în fiecare an, în Joia Mare, pe 25 aprilie, pe traseul Catedrala Mitropolitană- Piața Mihai Viteazu- Bulevardul Regele Carol I către zona Gării va avea loc acest eveniment care dincolo de simbolistică este și un spectacol de lumină”, a precizat edilul Cristian Stan.
În completare, vicarul eparhial Ionuț Ghibanu a precizat faptul că această ediție a evenimentului Calea Luminii, editia XX, coincide cu “cele două decenii de întronizare a Înaltpreasfințitului Nifon la Târgoviște.
„Ne aflăm în Săptămâna Patimilor Domnului Nostru Iisus Hristos în care ne pregătim cu toții pentru marea sărbătoare a Învierii Sale din morți, sărbătoare a luminii, a bucuriei și a speranței. Ca în fiecare an, începând cu anul 2000, la Târgoviște, în Joia cea Mare din Săptămâna Patimilor, cu binecuvântarea ÎPS Nifon, la inițiativa prof. Mihai Șerbănbanescu. Anul acesta manifestarea are semnificații deosebite deoarece este vorba de cea de-a 20-a ediție, ocazie ce corespunde cu cele două decenii de la întronizarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon la Târgoviște, în scaunul arhieresc.(…) ÎPS Nifon va ieși din Catedrală împreună cu toți credincioșii și va transmite un mesaj de binecuvântare și de învățătură tuturor celor prezenți.”
„Poate nu întâmplător în Târgoviște se face Calea Luminii. Probabil că Târgoviștea merită, pentru că există lumină spirituală în Târgoviște. Probabil că așa trebuia să se întâmple, Târgoviștea să iasă în evidență cu un gest de lumină. În cei 20 de ani am auzit foarte multe la adresa acestui gest pe care târgoviștenii îl fac, Calea Luminii, de cele mai multe ori am auzit lucruri bune, dar faptul că iată, după 20 de ani ne întâlnim și suntem alături de acest gest de lumină nu mă face decât să mulțumesc tuturor. Foarte multă lume, care nu este din județ, dorește să ajungă la Calea Luminii. Eu am să mulțumesc târgoviștenilor pentru că au avut în cei 20 de ani o notă civilizată, mulțumesc domnului primar că este alături și simt că face cu drag lucrul acesta, mulțumesc ÎPS Nifon că îmbrățișează cu același drag acest gest, dar și părintelui vicar care privește cu interes gestul nostru de lumină”, a adăugat Mihai Șerbănescu.