Construcția grădiniței din cartierul târgoviștean Sagricom prinde contur, echipele de muncitori lucrând la foc continuu pentru ca proiectul să fie implementat într-un termen mai scurt decât cel prevăzut în contract.
Aceasta este prima unitate de învățământ preșcolar care se construiește de la zero în municipiu după anul 1989.
Amplasamentul va avea capacitatea pentru trei grupe de copii, satisfăcând astfel cererea părintilor din această zona și scutindu-i de efortul de a-i duce pe cei mici la gradinițele din oraș.
” Este vorba de o gradiniță care va avea trei grupe de copii, care are o suprafață desfășurată de peste 700 mp, o investiție realizată în parteneriat cu Ministerul Educației Nationale, finanțată prin Programul Operațional Regional, Axa 10, valoarea se ridică la 2,6 milioane de lei, iar termenul de finalizare este de 24 de luni.
Ultima grădiniță construită din temelii din municipiu a fost undeva prin anii 1981, 1982, este vorba de Grădinița Nr.1, iar ultima extindere reală a avut loc în 2018, și este vorba de noul corp de clădire de la Grădinița Nr.9.
Aceasta este o etapă importantă pentru acest cartier din Târgoviște, este o șansa care se acordă oamenilor care locuiesc aici să nu-i mai ducă pe cei mici la unitățile de învățământ preșcolar din municipiu. Este un interes pentru investiția aceasta, am primit foarte multe solicitări. Cred că este un proiect care răspunde necesităților pe care acest cartier le are.” a precizat primarul Cristian Stan în cadrul unei vizite pe teren.
De asemenea, edilul a mai adaugat și faptul că, în completarea investițiilor derulate în cartierul Sagricom, în două săptămâni vor începe și lucrările de modernizare a străzilor în baza unui proiect finanțat din bugetul local al primăriei pentru care s-a semnat deja contractul de execuție lucrări.