Potrivit IPJ Dâmbovița, în primele patru luni ale anului 2019 oamenii legii au aplicat 43.960 amenzi participanților la trafic, dintre care 13.097 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 878 fiind pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise. Alte 646 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru neacordarea priorității de trecere și 89 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, 7.010 de conducători auto au fost sancționați pentru neutilizarea centurii de siguranță, 661 pentru folosirea neregulamentară a telefonului mobil, 197 pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depășire și 945 pentru încălcarea normelor referitoare la oprirea sau staționarea autovehiculelor.
Totodată, pentru nerespectarea semnificației indicatoarelor instalate la trecerile la nivel cu calea ferată, au fost aplicate 80 de amenzi, iar pentru neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată, 15. De asemenea, 24 șoferi au fost amendați pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.
Informațiile au fost prezentate, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la sediul IPJ Dâmbovița, de către Inspectorul Șef Sorin Păun.