Noapte
Zi
4 July 2019
2 mins read

4 iulie – Ziua Crucii Roșii Române

În data de 4 iulie, Crucea Roșie Română aniversează 143 de ani de activitate umanitară neîntreruptă. Sunt nenumăroase generații de voluntari care au acordat de-a lungul timpului ajutor tuturor celor în nevoie, indiferent de condiții.

  Principiile Crucii Roșii  depășesc granițele de orice natură, fiecare dintre noi putând fi un posibil beneficiar al Crucii Roșii. Umanitatea, Imparțialitatea, Neutralitatea, Independența, Voluntariatul, Unitatea şi Universalitatea sunt Principiile fundamentale pe care Crucea Roșie Română se bazează în acțiunile sale.

În ciuda consecințelor din ce în ce mai însemnate ale inundațiilor, alunecărilor de teren, furtunilor și altor dezastre naturale, Crucea Roșie a fost prezentă în numeroase acțiuni umanitare.  În trecut, acum și pe viitor, Filiala de Cruce Roșie Dâmboviţa înfruntă provocările vremurilor pentru a ajuta cele mai vulnerabile persoane.

“Ne mândrim cu surorile de Cruce Roșie care au alinat suferința răniților și bolnavilor în timp de război, care au tratat copii, tineri și bătrâni în timpul epidemiilor de malarie, holeră, tifos și tuberculoză, care au contribuit la reîntregirea familiilor separate de război sau de regimul opresiv. Faptele de excelență din istoria acestei organizații ne motivează și ne obligă să ne adaptăm mereu la ce este nou și să rămânem în prima linie a sprijinului umanitar. Vom continua să aducem bucurie și speranță celor care au nevoie de noi.

Și de acum înainte, cu sprijinul voluntarilor, vom deservi umanitatea prin ajutorul pe care îl oferim comunităților în situații dificile, dar și prin educarea și informarea populației pentru a preveni aceste situații. ” precizează reprezentanții Crucii Roșii Dâmbovița.

Printre acțiunile organizate de Crucea Roșie filiala Dâmbovița se amintesc următoarele evenimente:

• Pregătire intensivă cu echipajul “Sanitarii Pricepuți” al Școlii “Coresi” Târgovişte în vederea participării la Competiția Naționala ce se va desfășura la Poiana Pinului, jud. Buzău în perioada 19-24 iulie 2019.

• Organizarea unei tabere de pregătire a 30 voluntari ai Crucii Roșii Dâmboviţa în vederea specializării în intervenția în caz de dezastre în perioada 5-10 august 2019 la Refugiul Salvamont, jud. Dâmboviţa. La această activitate sunt invitați  voluntari ai Crucii Roșii Maghiare- Filiala Veszprem, ai Crucii Roșii din Ucraina- Filiale din Kiev cu care Crucea Roșie Dâmbovița are parteneriate încheiate.

• Pregătiri ale detașamentului de intervenție în caz de dezastre al Filialei pentru asistență perioada de week-end şi activități cultural-sportive.

• Organizare de cursuri de prim-ajutor, igienă şi desfășurare de activități legate de proiectul “Banca de Alimente”.

Astăzi, pe Platoul Prefecturii se vor instala corturi de Cruce Roșie unde voluntarii Filialei vor distribui materiale informative cu privire la activitatea Crucii Roșii Române, se vor realiza demonstrații de prim ajutor şi se vor efectua în mod gratuit, măsurări ale tensiunii arteriale şi glicemie pentru cetățenii din Municipiul Târgovişte.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Se lucrează intens pe șantierul de la Dâmbovița Mall

Articolul Urmator

MOȚĂIENI: Carosabil surpat din cauza unei avarii la o conductă de apă

Ultimele Articole

Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele