Noapte
Zi
20 October 2019
1 min read

Samuel Barani, marele câștigator al Festivalului “Crizantema de Aur”, Ediția a 52-a 

Timp de trei zile, municipiul Târgoviște a fost cetatea romanței, Festivalul Național “Crizantema de Aur” ajungând la cea de a 52-a ediție.

Dragostea pentru romanță a adunat, și în acest an, nume importante ale genului, artiști, atât din țară cât și de peste graniță, din Republica Moldova, dar și interpreți consacrați, compozitori sau muzicologi.

Seara de sâmbată a fost seara Galei Laureaților, pe scena teatrului Tony Bulandra urcând cei mai buni concurenți ai ediției din acest an.

Juriul celor două concursuri, cel de Interpretare și cel de Creație a avut o misiune foarte grea, punctajul acumulat de cei șapte finaliști fiind unul foarte strâns.

Trofeul „Crizantema de Aur” , Ediția a 52-a a fost câștigat de Samuel Barani, un tânăr de 24 de ani, din Bistrița, care s-a aflat la prima participare la festivalul de romanțe de la Târgoviște.

Laureații ediției 52 a „Crizantemei de Aur”, Târgoviște, 2019

Secțiunea Interpretare:

Premiul I  : Ana-Maria Marcovici-Donose (33 ani- Iași)

Premiul II : Jana Gherbovei (24 ani- Chișinău)

Premiul III: Ioana Dincu (20 ani- comuna Teascu- Dolj)

Premiul special „Ioana Radu”: Maria Neag (44 ani- Reghin-Mureș)

Premiul special „Romanța ne unește”: Lidia Bahnaru (20 ani- Chișinău)

Premiul special „Cetatea Romanței”: Mihaela Petronela Ionescu (45 ani- Contanța)

Secțiunea Creație:

Premiul I: Mircea Ciugudean (Timișoara)- „Pe aceeași ulicioară”, versuri: Mihai Eminescu. Interpret: Bogdan Hrestic

Premiul II: Marian Stîrcea (Chișinău)- „Tulburător și enigmatic”, versuri: Radmila Popovici Paraschiv. Interpret: Sorin Lupu

Premiul III: Viorel Covaci (București)- „Poate”, versuri: Viorel Covaci, Interpret: Marius Mitrofan

Premiul special „Ionel Fernic”: Adrian Burhală (Târgoviște)- „Romanța cu grai străbun”, versuri: Maria Eftimie Kabbout. Interpret: Adrian Burhală

Premiul special „Romanța ne unește”: Maricel Maxim (Iași)- „Mi-am dorit iubirea ta”, versuri: Viorel Vașuta. Interpret: Aurel Niamțu

Premiul special „Cetatea Romanței”: Marcel Iorga (Vaslui)- „O rugăciune”, versuri: Marian Stere. Interpret: Iulian Bratu

Premiul special „Poezia Romanței”: Paul Babici (Iași)- „Aud și astăzi glasul tău”, versuri: Erica Moldovan. Interpret: Diana Prepeliță

Premiul special „Henry Mălineanu”: Constantin Arvinte (București)- „Dragostea mea”, versuri: Eugen Mocanu. Interpret: Doina Anton.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Regal muzical în cea de a doua seară a Festivalului de Romanță “Crizantema de Aur”

Articolul Urmator

Se întrerupe furnizarea apei în mai multe localități dâmbovițene
VEZI AICI UNDE

Ultimele Articole

Cod Galben de vânt în zona montană dâmbovițeană

Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări meteorologice cod galben valabile pentru județul Dâmbovița, după cum urmează: ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN Valabilă până la 28 mai, ora 21:00 Fenomene vizate: intensificări

CRÂNGURILE: Drumul comunal 109 va fi modernizat

Primarul comunei Crângurile, Costin Barbu,  anunță demararea unui proiect de modernizare a drumului comunal 109, care asigură legătura între DN 7 și comuna Valea Mare. Investiția va fi realizată prin Programul Județean
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele