Astăzi, 12 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a unui bărbat din comuna Ciocănești, sat Decindea, bănuit de comiterea infracțiunii de santaj.
Cel în cauză a fost surprins, pe parcursul acestei zile, în flagrant delict, pe raza localității, în timp ce ar fi pretins și primit 3.000 de lei de la persoana vătămată în persoana primarului Marian Păun.
La activitate au participat procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Răcari.
Totodată, activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că vinovatul, la data de 7 februarie a.c., ar fi amenințat persoana victima cu publicarea mai multor articole defăimatoare pe o rețea de socializare, dacă nu va primi 32.000 de lei. De asemenea, în schimbul banilor bănuitul ar fi trebuit să renunte la toate plângerile făcute.
Polițiștii desfășoară în continuare activități de cercetare sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz, urmând ca bănuitul să fie reținut pentru 24 de ore.



