Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 199 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 2.866 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 13.611 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.256.424 de lei.
De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 59 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 44 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și unul în Marea Britanie, au decedat.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.



