În această dimineață, unui bărbat în vârstă de 72 de ani, care se deplasa pe o bicicletă pe raza localității Comișani, i s-a făcut rău și a căzut pe partea carosabilă.
La fața locului s-a deplasat o ambulanță, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare. Din nefericire, a fost constatat decesul bărbatului, cadavrul fiind preluat de Serviciul de Medicină Legală Dâmbovița în vederea efectuării necropsiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevazută de art. 192 alin. 2 din Codul Penal.



