Rotary Club Târgoviște împreună cu sponsorii săi, din dorința de a veni în sprijinul comunității locale și a Spitalului Județean Târgoviște, au început o campanie de strângere de fonduri pentru achizitionarea de echipamente medicale și materiale sanitare, necesare pentru susținerea vieții bolnavilor cu complicații la COVID-19.
“Astfel, pănă în acest moment Rotary Târgoviște a reușit să strângă suma de 250.000 lei, din care s-au cumpărat 4 ventilatoare și un VideoLaringoscop necesar examinării efectelor virusului asupra organismului. Spitalul Județean Târgoviște a intrat de astăzi în posesia primului ventilator, urmând ca în zilele următoare să ajungă și restul echipamentelor.
Facem pe această cale un apel tuturor persoanelor fizice sau juridice, să se alăture acestei cauze nobile reamintindu-vă că membrii Rotary Club Târgoviste depun eforturi susținute de peste 20 de ani în comunitatea locală prin multiplele acțiuni umanitare desfășurate, dovedind astfel că suntem oameni de cuvânt, în care puteți avea încredere și că banii merg acolo unde este nevoie.
Dorim ca în continuare să ne implicăm în achiziționarea de echipamente specifice ( ventilatoare, teste, echipamente de protecție pentru medici (costume specifice, măști, mănuși, viziere).
Vă invităm să fiți alături de noi, o puteți face prin donație individuală în contul RO55 RZBR 0000 0600 0633 2242 sau prin contract de sponsorizare, Rotary Club Târgoviște fiind înregistrată în Registrul Entitatilor din data de 21.11.2019.
Pentru mai multe detalii, nu ezitați să luați legătura cu colegii noștrii:
George Adrian Bîlcan 0723293862 – Presedinte
Condrea Bogdan 0744504006
Împreună salvăm vieți!,” se arată într-o postare pe facebook.






