Luni, 29 iunie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Peștera Ialomiței, cu ocazia hramului acestei vechi vetre de spiritualitate românească, pe un podium special amenajat, lângă biserica complexului monahal.
Reamintim că la inițiativa și cu implicarea directă a Înaltpreasfinției Sale, la Mânăstirea Peștera, a fost construită o biserică și o stăreție nouă, arhondaricul și Centrul Cultural-Misionar. Invităm credincioșii care doresc, să participe la acest eveniment, începând cu ora 8:30.
29 iunie, hramul Mănăstirii Peștera Ialomiței
Ultimele Articole
UNIVERSITATEA “VALAHIA”DIN TÂRGOVIŞTE, ADMITERE SESIUNEA SEPTEMBRIE 2024
Transformă-ți pasiunea în profesie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, unde visurile devin realitate! ADMITERE 2024 UNIVERSITATEA “VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE * Admitere licenţă: 03-16 septembrie 2024 * Admitere master: 08 iulie 19 septembrie
Accesați www.registrulelectoral.ro pentru a afla secția de votare la care sunteți arondați
Cetățenii se pot informa cu privire la secția de votare la care sunt arondați accesând site-ul www.registrulelectoral.ro și completând datele solicitate: CNP, NUME DE FAMILIE și bifând codul captcha. După introducerea datelor
Scurgeri de gaze într-un bloc din Titu! Au fost evacuate 6 persoane
În jurul orei 17:00, pompierii au fost solicitați să intervenă în cazul unei sesizări de miros de gaz pe scara blocului, în orașul Titu, strada I.C.Visarion. Detașamentul de Pompieri Titu a intervenit
Corneliu Ștefan, liderul PSD Dâmbovița, apel la solidaritate și reconectare cu oamenii
Astăzi, în incinta Romexpo, social-democraţii s-au reunit în cadrul unui Congres în cadrul căruia s-a ales noua conducere a partidului şi s-au validat modificări statutare importante. Pentru funcţia de preşedinte al PSD,
Comunicat de presă : “PNRR: PLANUL NAŢIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENŢĂ” „PNRR: Fonduri pentru România modernă şi reformată”
Comunicat de presă : “PNRR: PLANUL NAŢIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENŢĂ” „PNRR: Fonduri pentru România modernă şi reformată” APEL: PNRR/2024/MIPE/C16/Etapa 1A/Apel de depunere a cererilor de finanțare pentru Investiția 4: Schemă de
Baza Sportivă Morteni se apropie de finalizare
După aproape patru ani de muncă susținută, proiectul privind modernizarea Bazei Sportive Morteni se află în faza finală de execuție. În curând, acest obiectiv important pentru comunitate va fi dotat cu vestiare
LA TÂRGOVIȘTE A AVUT LOC CONFERINȚA PASTORAL-MISIONARĂ SEMESTRIALĂ A CLERICILOR DIN A DOUA PARTE A ANULUI
În Sala „Independența” din Târgoviște, s-a desfășurat joi, 6 noiembrie 2025, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Conferința Pastoral-Misionară semestrială a clericilor din a doua parte a anului, cu tema



