Centrul Local de Combatere a Bolilor din județul Dâmbovița s-a întrunit în cursul zilei de ieri, 17 iunie a.c., ca urmare a confirmării virusului de pestă porcină africană în două gospodării din județ precum și pe raza unui fond de vânătoare, după cum urmează:
– 1 gospodărie în orașul Pucioasa;
– 1 gospodărie în localitatea Samurcași – comuna Crevedia;
– 1 caz pe raza Fondului de vânătoare 15 Brăteiu (pe teritoriul comunei Pietroșița).
Astfel, s-a luat măsura uciderii porcinelor din cele două gospodării afectate, urmând a se continua supravegherea clinică și catagrafierea tuturor porcinelor de la nivelul localităților. Totodată, în conformitate cu planurile de măsuri aprobate, s-au stabilit zonele de restricție (zona de protecție și zona de supraveghere) în jurul focarelor.
În ceea ce privește confirmarea virusului la mistreț, pe raza fondului de vânătoare menționat, s-a dispus îndeplinirea tuturor activităților prevăzute în planul de măsuri aprobat astăzi.



