Proiectul de modernizare și reabilitare al Creșei Nr.8 se apropie de final, fiind prima din cele șase astfel unități de învățământ care intră în etapa de finisaje.
Aici s-a extins actuala clădire cu un corp nou, cu etaj și parter, dar și reabilitarea, în integralitate, a celui deja existent.

Deasemenea, investiția vizează și asigurarea dotărilor, sub forma de mobilier (mobilier dormitoare copii, mobilier pentru cabinet medical, mobilier pentru bucătărie, vestiare pentru copii), echipamente medicale, echipamente electronice și electrocasnice sau veselă.
Valoarea contractului de execuție lucrări se ridică la peste 2 milioane de le, iar sursa de finanțare este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală!




