Noapte
Zi
6 September 2020
1 min read

Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița a primit peste 2,5 milioane de măști pentru persoanele defavorizate

Naguma Medical Supply a livrat ieri 2.566.350 măști medicale către Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița. Livrările vor avea loc zilnic întrucât se dorește acoperirea unui număr cât mai mare de locații, în cel mai scurt timp, pentru a veni în sprijinul celor care au nevoie de măști.

Guvernul Orban a decis acordarea de către Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, autorităţilor locale, necesarul de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale.

În acest sens s-a aprobat achiziționarea a 103 milioane măşti de protecţie pentru 2,3 milioane de persoane din categoriile defavorizate. Este o acțiune socială extrem de benefică în contextul pandemiei iar Naguma Medical Supply SRL, câștigătorul acestei proceduri, este onorată să servească interesele populației și să ajute Guvernul României și Ministerul Sănătății în lupta anti-Covid.

“Am făcut toate eforturile pentru a oferi Ministerului Sănătății, condus de Dl. Ministru Tătaru, cel mai bun preț pentru a economisi banii statului și implicit ai românilor plătitori de taxe și vom face în continuare acest lucru. Este pentru noi o misiune extrem de importantă și o datorie de onoare”, a declarat Michael Topolinski.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software.

Contact: cybersmartsoft@yahoo.com

Articolul Anterior

Iubitorii de carte sunt așteptați la Salonul Editorial Ion Heliade Rădulescu 

Articolul Urmator

Tânărul din Valea Voievozilor dispărut în Munții Bucegi a fost găsit decedat

Ultimele Articole

Șofer pe autobuz școlar, prins băut la volan

În această dimineață, 27 mai, în jurul orei 07:35, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au oprit pentru control, pe drumul național 61, în Gaesti, un autovehicul destinat transportului școlar. Conducătorul auto,
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele