La rectificarea bugetară pe care Guvernul a făcut-o săptămâna trecută, municipiul Târgoviște este singura administrație publică din județul Dâmbovița care nu a primit niciun leu.
„Cineva își bate joc de copii din Târgoviște, de părinți, de cadrele didactice. Am constatat că pentru PNL Târgoviște nu există. Prin rectificarea bugetară publicată în Monitorul Oficial pe data de 10 septembrie municipiul Târgoviște este singura unitate administrativ teritorială din județ care nu a primit niciun leu.De ce? În Târgoviște învață o treime din elevii din județ, Târgoviște are cea mai numeroasă și cea mai mare infrastructură educațională din județ. Nu pot să înțeleg ipocrizia unora care pe de o parte spun că sunt alături de educație, vin cu proiecte care mai de care mai pompoase, iar pe de altă parte municipiul Târgoviște, prin această hotărâre de Guvern, este ignorat de către actualul Guvern. Avem peste 20.000 copii în creșe, grădinițe școli, licee. Ei nu există, ei nu au dreptul la condiții decente, pentru ei nu a început anul școlar?„, a precizat primarul primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, în cadrul unei conferințe de presă.
De asemenea, edilul consideră că reprezentanții Guvernului liberal au alocat sumele în mod discreționar, unitățile administrativ teritoriale conduse de către primari ai Partidului Național Liberal fiind favorizate. Acesta a dat și câteva exemple în acest sens: comuna Bezdead 1,5 milioane lei, Brezoaele 670.000 lei, Finta 1.1000.000 lei , Motățieni 700.000 lei, Odobești 850.000 lei.
„Este o alocare clientelară, mizerabilă, josnică, o bătaie de joc față de cea mai mare comunitate din județul Dâmbovița într-un moment esențial.
Este o nedreptate fără precedent, o bătaie de joc față de târgovișteni, sunt fapte, dovezi, bani dați aiurea, fără legătură cu suportul clar pe care îl au unitățile de învățământ. Pur și simplu au ignorat peste 30 de unitați de învățământ târgoviștene. Acesta este adevărul despre PNL.
Bine că nu am așteptat vreun ajutor, că dacă mă luam după domnul Orban care a ieșit și a spus că pentru debutul anului școlar am alocat bani către toate unitățile de învătământ din țară. Asta a spus. Minciuni, așa cum a fost și minciuna cu tabletele, și cea cu dezinfectanții, și cea cu măștile. Nu, toate școlie trebuie să-și procure aceste lucruri. În speranța că undeva în decembrie, sau anul viitor, într-o zi le vor putea fi rambursate aceste cheltuieli din fonduri europene.
Cu toate aceste Primăria municipiului Târgoviște a făcut eforturi considerabile pentru începerea anului școlar, am alocat peste 4 milioane lei la școli și peste 100.000 lei la grădinițe, iar celor care au spus că nu au nevoie de niciun ban le-am alocat 10.000 lei pentru cheltuieli neprevăzute.
Am solicitat Ministerului Finanțelor și Guvernului 40 milioane lei de la începutul acestui an, sprijin din cote defalcate din TVA, pentru că acesta este sursa alocărilor pe începutul de an școlar.
Vom ataca în contencios administrativ această hotărâre a Guvernului pentru că alocările au fost clientelare și în funcție de implicațiile și consecințele juridice vom face toate demersurile legale în vederea apărării intereselor târgoviștenilor. „, a dăugat edilul Cristian Stan.
Prezent în cadrul aceleași confeințe de presă, deputatul Corneliu Ștefan, președinte PSD Dâmbovița a taxat, la rândul său, alocările pe care Guvernul Orban le-a făcut pentru comunitățile dâmbovițene. „Trebuie să ştie toţi locuitorii judeţului cum au fost alocaţi banii în judeţul Dâmboviţa. Eu am anticipat acum două luni de zile că se va întâmpla aşa ceva. (…). În concluzie această rectificare bugetară a fost făcută pentru clientela politică a PNL Dâmboviţa şi îi rog pe târgovişteni şi dâmboviţeni să meragă la vot pe 27 septembrie şi să voteze în cunoştinţă de cauză, pentru că noi, ceo din PSD, am făcut treabă bună în fiecare localitate, am avut proiecte în toate localităţile indiferent de culoarea politică” „, precizează acesta.