Sunt mici, fragili, infirmi în faţa furiei şi puterii adulţilor. O lovitură de palmă nu îşi lasă amprenta doar fizic asupra copiilor, ci şi psihic şi emoţional. Cuvintele dure, ţipetele, jignirile şi reproşurile reprezintă tot forme de abuz, care îi vor urmări toată viaţa pe micuţii de azi, adulţii de mâine, ce pot deveni oameni mari la fel de violenţi din cauza traumelor trăite în copilărie.
În fiecare an, în data de 19 noiembrie, când este marcată Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului Împotriva Copilului, ne amintim mai mult ca oricând că trebuie să stopăm violenţa împotriva copiilor! Cum? Chiar şi prin semnalarea acestora la autorităţile competente. Să nu mai închidem ochii la ce se întâmplă în jur, să nu ne mai astupăm urechile atunci când auzim un copil plângând, să încercăm să îl ajutăm!
În ciuda faptului că aceste gesturi necontrolate au iz penal şi sunt pedepsite conform legislaţiei în vigoare, din păcate, acest fenomen pare de neoprit. În anul 2020, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa au fost nenumărate sesizări privind abuzurile asupra minorilor. Dintre acestea s-au confirmat 167, dintre care 9 situaţii au fost pe abuz fizic (4 dintre copii au fost preluaţi în regim de urgenţă de lângă agresori, iar 5 beneficiază de consiliere psihologică în familie sau sunt monitorizaţi de autorităţile publice locale). Au fost semnalate 47 de cazuri de abuz emoţional, 9 de abuz sexual, 83 de cazuri de neglijare şi 19 cazuri de exploatare prin muncă a minorilor.
Prin aceste abuzuri se încalcă drepturi fundamentale ale copilului, stabilite prin Convenţia O.N.U., în anul 1989. Doar pentru că sunt mici, nu înseamnă că nu trebuie respectaţi.
