Astăzi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați de administratorul unei societăți comerciale cu privire la faptul că doi bărbați au fost descoperiți în timp ce ar fi braconat pește, pe o baltă, de pe raza localității Ciocanești.
Polițiștii s-au deplasat la fata locului, unde au identificat bărbați în cauză, cu vârste de 45 și 32 de ani, dar și 72 de kilograme de pește.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj piscicol, faptă prevăzută de art. 64 din O.U.G 23/2008, fiind efectuate cercetări sub coordonarea procurorului de caz.



