Noapte
Zi
17 May 2021
1 min read

62 de intreprinderi sociale atestate în județul Dâmbovița

Economia socială în accepțiunea Legii 219/2015,  reprezintă ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este să servească interesul general, interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale, prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând grupului vulnerabil şi/sau producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.

Economia socială, are ca obiective creşterea calitativă şi cantitativă a ocupării, prin crearea de locuri de muncă pe termen lung în cadrul întreprinderilor sociale de inserţie şi a întreprinderilor sociale, dezvoltarea de întreprinderi sociale de inserţie care asigură măsuri de acompaniere a persoanelor din grupurile vulnerabile pe termen scurt sau mediu pentru integrare treptată pe piaţa muncii în economia reală, susţinerea şi dezvoltarea antreprenoriatului social.

Pentru îndeplinirea obiectivelor economiei sociale, entitățile economiei sociale desfășoară, în principal, următoarele activități de interes general:

– producerea de bunuri, prestarea de servicii și/sau execuția de lucrări care contribuie la bunăstarea comunității sau a membrilor acesteia;

– promovarea cu prioritate a unor activități care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparținând grupului vulnerabil;

– dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;

– dezvoltarea serviciilor sociale pentru creșterea capacității de inserție pe piața muncii a persoanelor din grupul vulnerabil.

Atestarea întreprinderilor sociale și certificarea întreprinderilor sociale de inserție, este gratuită și se realizează de către ANOFM, iar la nivel local prin AJOFM  Dâmbovița

Pâna în prezent, la nivelul județului Dâmbovița au fost atestate 62 de intreprinderi sociale din care 48 în acest an.

În principal, domeniile de activitate ale acestora, vizează:

-comerțul cu amănuntul, vânzările on-line, informatica, confecții textile, reparații auto, prestări servicii către populație, fabricarea pâinii, cofetărie – patiserie, activități din domeniul sportiv și învățămât.

Situația intreprinderilor sociale care au primit atestat/marcă se regăsește în Registrul Unic de Evidență a Întreprinderilor Sociale publicat la adresa https://www.anofm.ro

Pentru o mai bună întelegere a economiei sociale și a precedurilor de atestare și certificare a întreprinderilor sociale / întreprinderilor sociale de inserție pot fi accesate link-urile:

http://www.mmuncii.ro

https://www.anofm.ro

Relații suplimentare se pot obține la sediul A.J.O.F.M. Dâmbovița din Str. Tudor Vladimirescu, nr.34,Târgoviste;

Persoană de contact Linica Panait – telefon -0732 100 381;

E-mail: linica.panait.db@anofm.gov.ro

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

TÂRGOVIȘTE: Accident cu trei mașini implicate pe Calea București. Un minor a fost rănit 

Articolul Urmator

APIA Dâmbovița primește cererile de intenție pentru accesarea fondurilor destinate Programului Național Apicol

Ultimele Articole

Conducerea Consiliului Județean continuă vizitele în teren

În această după amiază, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a continuat vizitele în teren, în teritoriu, acolo unde administrațiile locale implementează diferite proiecte pentru dezvoltarea comunităților. Vizate au fost comunele Mănești,
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele