Noapte
Zi
19 May 2021
1 min read

Se caută soluții pentru reluarea organizării Taberelor Studențești 

În cadrul Consiliului Național pentru Tineret – CNPT organizat în cursul zilei de ieri, 18 mai a.c., Ministrul Tineretului și Sportului, Carol-Eduard Novak, a confirmat desfășurarea Programului Național de Tabere Studențești – PNTS  în anul 2021, fiind în proces de identificare a surselor de finanțare care să facă posibilă desfășurarea proiectului.

Desfășurarea în 2021, în condiții de siguranță, a Programului Național de Tabere Studențești a reprezentat o prioritate pentru ANOSR încă de la stadiile incipiente de elaborare a Legii Bugetului de Stat pentru anul 2021.

Continuând demersurile în acest sens, în data de 8 martie 2021 reprezentanții ANOSR s-au întâlnit în cadru oficial cu Ministrul Tineretului și Sportului, întâlnire în cadrul căreia MTS s-a angajat la evaluarea posibilității de implementare a Programului Național de Tabere Studențești în luna mai, taberele organizându-se dacă situația o permite în urma acestei analize.

ANOSR a trimis MTS și conducerii Guvernului României o sesizare prin care a dorit să clarifice faptul că organizarea taberelor studențești nu este o chestiune de oportunitate, la latitudinea autorității, ci o obligație legală în sarcina MTS. Având în vedere relaxarea restricțiilor, este de natura evidenței că taberele studențești se pot organiza, neexistând limitări de natură să scutească ministerul de respectarea acestei obligații.

În urma solicitărilor și întrebărilor adresate de ANOSR cu privire la procesul de organizare a taberelor, în contextul în care Casele de cultură ale studenților și universitățile trebuie să ducă la îndeplinire dispozițiile din ordinul de ministru, să anunțe înscrierea studenților și să îi selecteze, Ministerul a clarificat faptul că Metodologia de organizare a taberelor este în lucru, urmând a fi lansată în cel mai scurt timp în dezbatere publică.

ANOSR va continua activitatea de monitorizare pentru a  asigura o bună desfășurare a Programului Național de Tabere Studențești 2021, punând accent cu strictețe pe respectarea măsurilor igienico-sanitare și având în vedere o prioritizare a cazurilor sociale, în contextul unui număr redus de locuri.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

AJOFM Dâmbovița – În atenția absolvenților promoției 2020-2021! 

Articolul Urmator

Reîncepe “Seara de Carte” la Biblioteca Județeană I.H.Rădulescu

Ultimele Articole

Pe 05 mai, se oprește apa în satul Șotânga

  Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii că, în data de 05.05.2026, în intervalul orar 08:00 – 20:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Șotânga, comuna Șotânga. Măsura este

Incendiu la o casă din Crevedia

În jurul orei 09:23, pompierii au fost solicitați să intervenă în cazul unui incendiu produs la o casă în localitatea Crevedia. Garda de Intervenție Cornești intervine cu două autospeciale de stingere cu
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele