Noapte
Zi
13 May 2021
1 min read

TÂRGOVIȘTE: Sâmbătă, pe Platoul Prefecturii, expoziție a celor mai bune proiecte arhitecturale din zona Oltenia-Muntenia ale anului 2020.Evenimentul marchează 20 de ani de la înființarea Ordinului Arhitecților din România

Filiala Muntenia Vest a Ordinului Arhitecților din România organizează sâmbătă, 15 mai 2021,  pe platoul Prefecturii Dâmbovița, începând cu ora 11:00, vernisajul expoziției în aer liber cu proiectele de arhitectură selecționate în Anuala OM (Oltenia-Muntenia) – 2020.

Manifestările, ce vor avea loc în prezența autorităților județene și locale, dar și a arhitecților, scriitorilor și oamenilor de cultură locali, sunt subsumate aniversării a 20 de ani de existență a Ordinului Arhitecților din România.

În cadrul Anualei OM – 2020 sunt prezentate proiectele cele mai reușite ale arhitecților din Filialele Prahova, Argeș, Oltenia și Muntenia Vest, gazda acestei expoziții itinerante, prin capitalele respective de județ.

Cu prilejul evenimentului anunțat vor fi acordate diplome de participare, premiile Președinților de filiale și premiul Opera Omnia pe anul 2020. Totodată, va fi făcută o retrospectivă a activităților Ordinului Arhitecților, precum și direcțiile de acțiune în viitor.

În final, vor fi prezentate Ghidurile de Arhitectură pentru zonele de Nord și de Sud ale județului Dâmbovița, elaborate de către Grupul Rural al OAR, precum și suplimentul Revistei Litere cu tema „Litere și Arhitectură” inclus în seria de acțiuni aniversare, organizate de Filiala OAR Muntenia Vest, ce vor continua pe tot parcursul anului.

Publicitate

DBM EXPERTPARCHET, SERVICII PREMIUM PENTRU PARCHETUL TĂU


DBM EXPERTPARCHET vă oferă cele mai bune soluții pentru montarea și întreținerea oricărui tip de parchet. Profesioniștii DBM EXPERT PARCHET oferă numeroase servicii, de la rașchetare montaj, recondiționare parchet, întreținere , lăcuire până la chituire. Îi puteți găsi la numărul de telefon 0723.479.488 pentru o ofertă personalizată.

Articolul Anterior

Leroy Merlin deschide mâine, 14 mai, magazinul din Târgoviște. 5 motive pentru care poate deveni magazinul tău preferat de bricolaj

Articolul Urmator

184 de posturi disponibile pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă

Ultimele Articole

Pe 05 mai, se oprește apa în satul Șotânga

  Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii că, în data de 05.05.2026, în intervalul orar 08:00 – 20:00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în satul Șotânga, comuna Șotânga. Măsura este

Incendiu la o casă din Crevedia

În jurul orei 09:23, pompierii au fost solicitați să intervenă în cazul unui incendiu produs la o casă în localitatea Crevedia. Garda de Intervenție Cornești intervine cu două autospeciale de stingere cu
Mergisus

Nu ratați

CJD, sprijin financiar pentru 25 de asociații și organizații nonprofit

În acestă dimineață, Consiliul Județean Dâmbovița a alocat sprijin financiar

Femeia de azi, lider de succes

Profesionalismul și succesul au fost în acestă după amiază cuvintele